Categories: Eveniment

Urmărit naţional, prins într-un bar din Deva

Andreea Lazăr

O razie, efectuată vineri, în barurile devene, le-a adus poliţiştilor o nouă victorie.

Aceştia au reuşit prinderea unui bărbat, din comuna Vălişoara, aflat în urmărire naţională din luna iulie 2009. Alin L, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Brad la un an şi jumătate de închisoare pentru infracţiuni la legea circulaţiei. Întrucât acesta a dispărut de acasă, poliţiştii l-au dat în urmărire naţională. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bârcea Mare, în vederea executării pedepsei.

 

Fugit de acasă, găsit la domiciliul unui coleg
Poliţiştii hunedoreni au reuşit, în cursul aceleiaşi zile, depistarea unui alt urmărit naţional. De această dată este vorba despre un minor, de 14 ani, din Vulcan, care a plecat de acasă în 17 ianuarie. Băiatul a stat la domiciliul unui prieten, în oraşul Petrila, după care s-a reîntors în Vulcan, la un coleg de clasă. Oamenii legii l-au reîncredinţat familiei pe minorul dispărut. Pe perioada cât a lipsit de acasă, băiatul nu a fost victima nici unei infracţiuni şi nu a comis fapte penale.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

22 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

22 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

22 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

22 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

22 de ore ago