Categories: ActualitateFlash

Urmărit de poliţiştii germani până în Valea Jiului

Maximilian Gânju

Pentru o amendă de 108 euro, un bărbat din Valea Jiului a fost urmărit de poliţiştii germani până în ţară. Chiar dacă au cheltuit, probabil, mai mult cu formalităţile şi traducerea documentaţiei decât încasează din sancţiune, poliţiştii nemţi sunt stricţi şi stăruie în aplicarea legii.
Vasile Berzovan a fost condamnat în martie 2015, într-un dosar instrumentat de Biroul Federal al Justiţiei (Bundesamt Fűr Justiz) şi întocmit de Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, la o amendă de 108,50 euro pentru încălcarea codului rutier german. Inspectoratul de poliţie german a trimis autorităţilor române, în toamna anului trecut, dovada pentru punerea în executare a pedepsei pecuniare. Din cei 108,50 euro, autorităţile germane au stabilit că suma de 80 euro reprezintă sancţiunea financiară pentru săvârşirea infracţiunii, iar 28,50 euro reprezintă suma aferentă cheltuielilor procedurilor judiciare sau administrative. Solicitarea nemţilor a ajuns la Judecătoria Petroşani, iar instanţa a analizat documentele şi a recunoscut-o ca mai apoi să decidă executarea ei. Astfel, judecătorii l-au obligat pe Vasile Berzovan să plătească bugetului de stat suma de 108,50 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua pronunţării hotărârii. Aceştia au dispus emiterea formelor de executare Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani, iar dacă bărbatul nu va achita sancţiunea, ar putea ajunge chiar şi după gratii. Deşi probabilitatea este mică să se întâmple astfel, există şi posibilitatea ca amenda să-i fie transformată de instanţă în zile de închisoare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bravos natiune
    Adica dupa ce ca-i vom plati noi fraierii suma catre statul german de la buget = taxe si impozite, sa-i mai platim si un sejur gratis ?? la mititica ???
    Bai justitie romaneasca oarba si imbuibata , acum esti si cretina ?

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN MUNICIPIUL BRAD

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit…

2 ore ago

PROMTITUDINE ÎNTR-UN CAZ DE FURT PETRECUT ÎN HAȚEG

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au identificat în scurt timp prezumtivul autor al unui…

2 ore ago

Cum arată piaţa materialelor de construcţii în 2026

Piaţa materialelor de construcţii traversează în 2026 o perioadă de stabilizare fragilă, după ce a…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ceea ce ne-au trans­mis cârcotașii, în urmă cu vreo câteva luni, iată că s-a și…

21 de ore ago

Bulina albă

Georgiana Fotin, în vârstă de 16 ani, din Vulcan Pentru că a reușit să acceadă…

21 de ore ago

Bulina neagră

Liliana P., din Lupeni Pentru că este cercetată pentru furt și riscă o condamnare penală…

21 de ore ago