„Urgenţa” alocãrii sumelor din Fondul de Rezervã al Guvernului

Aş dori, prin această declaraţie politică, să vă reamintesc de Raportul Curţii de Conturi a României, publicat la începutul lunii decembrie 2015, cu privire la alocările ilegale bugetare din Fondul de Rezervă, luate de primul-ministru Ponta Viorel Victor.
Raportul ne spune că în anul 2014, Fondul de Rezervă al Guvernului a fost majorat de peste 14 ori. De altfel, se pare că aceste alocări nu au respectat condiţiile legale, în principal finanţarea unor cheltuieli şi neprevăzute apărute. Acest caracter de „urgenţă şi neprevăzut” se pare că este principalul factor de ilegalitate folosit de Guvernul Ponta respectiv de primul ministru Victor Viorel Ponta.
Astfel, au fost alocate sume foarte mari de bani, utilizându-se Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului, către diverşi ordonatori de credite, fără a fi încadraţi la „urgenţe şi neprevăzute apărute în timpul exerciţiului financiar bugetar”.
De altfel, acest lucru trebuia să se întâmple în conformitate cu art. 30 ali. 2 din Legea 500/2002 privind Finanţele Publice. Acele Ordonanţe simple şi Ordonanţe de Urgenţă pentru o parte din sume, au fost derogări ale Guvernului Ponta pentru eludarea Legii 500/2002.
Legea Bugetului de Stat pe 2014 a prevăzut suma de 161,2 milioane lei (35,8 milioane euro) pentru Fondul de Rezervă al Guvernului României. Însă prin rectificări succesive de buget, Fondul de Rezervă a fost suplimentat, majorat, de peste 14 ori, ajungând la imensa sumă de peste 500 milioane euro.
Sumele respective, aşa cum am arătat, au fost alocate discreţionar de către primul-ministru Ponta către diverşi ordonatori de credite.
Sper ca Raportul Curţii de Conturi să fi ajuns deja la organele în drept respectiv DNA şi Parchetul General, pentru ca asemenea „haiducie” financiară să fie pedepsită aşa cum se cuvine într-un stat de drept democratic, aşa cum avem noi, românii, pretenţia că suntem.
Poate că, după plecarea Procurorului General, Tiberiu Niţu din fruntea Parchetului General, să aflăm şi de alte „haiducii sau inginerii” financiare şi de pe la alte ministere ale Guvernului Ponta sub acest caracter de „urgenţe şi neprevăzute”, bineînţeles, toate sub sloganul PSD „Mândrii că suntem români!”.

ing. Dorin Păran,
senator PNL de Hunedoara

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

2 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

2 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

2 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

2 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

2 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

2 ore ago