Categories: Actualitate

Universitatea Petroşani nu duce lipsă de studenţi

Maximilian Gânju

În ciuda ratei mici de promovabilitate la bacalaureat, Universitatea Petroşani are destui studenţi, iar acest lucru se vede şi în cămine.
În acest an, după o perioadă în care căminele studenţeşti din Petroşani erau ocupate în proporţie de circa 70 la sută, toate locurile de cazare au fost solicitate de studenţi. Administratorii căminelor Universităţii recunosc că este o premieră şi au fost nevoiţi să deschidă toate spaţiile respective. Asta, după ce viitorii ingineri, care învaţă la facultăţile din Petroşani, au constatat că preţurile la o cameră de cămin sunt cu mult mai mici faţă de cele pentru  închirierea unei garsoniere sau unui apartament de pe piaţa imobiliară. Înscrierile pentru ocuparea unei camere în complexul studenţesc au demarat în data de 29 septembrie şi se vor încheia pe 5 octombrie. „La noi, studenţii fără taxă plătesc doar 160 de lei pe lună, iar cei cu taxe, 180 de lei. În plus, au parte şi de condiţii de cazare foarte bune, cu tot ceea ce este necesar”, a declarat Constantin Murg, administrator cămin studenţesc.
Clădirile au fost reabilitate şi utilate cu mobilier nou, pentru ca studenţii să nu mai fie nemulţumiţi de condiţiile oferite. Astfel, camerele au baie, apă caldă non-stop, Internet şi cablu TV, respectiv condiţiile oferite de un hotel cu două stele. Dintre viitorii „căminişti”, cei mai mulţi provin din judeţele limitrofe, respectiv Gorj, Alba şi Caraş-Severin. Nu puţini sunt, însă, şi studenţii care au venit din Hunedoara, Deva şi Orăştie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ca sa aiba un viitor Universitatea Petrosani trebuie sa-i stimuleze pe studentii meritosi la invatatura cu burse de merit cat mai mari.

  • @Valea Jiului: io zic ca trebuie sa fie cat mai exigenti si corecti profesorii, sa nu se mai dea examenele pe bani si pe pile.

  • Felicitri domnului Rector,Prorector,domnilor Decani,Prodecani,profesorilor,lectorilor,asistenţilor universitari şi tuturor celor care muncesc la această instituţie de Învăţământ Superior cu care ne mândrim toţi hunedorenii!!!... trebuie să o ţineţi tot aşa sus!!!...spre invidia unora!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

5 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

5 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

5 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

5 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

5 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

5 ore ago