Categories: Comunitate

Universitatea din Petroșani: Bursele sociale, o formă de sprijin pentru studenți

Magdalena Serban

Pe lângă multiplele facilități ofe­rite stu­denților, Universitatea din Petroșani asigură și în anul uni­ver­si­tar curent burse sociale (circa 200). Condiția definitorie care a stat la baza acceptării dosarelor a fost ca venitul pe membru de familie să nu depășească 1523 lei.

 

În baza Regulamentului

„Studenţii bugetaţi (fără taxă) beneficiază de bursă socială/ocazională dacă îndeplinesc condiţiile de acordare conform art. 3 alin (1), (3) şi condiţiile de acordare conform art. 9, din Regula­mentul privind acordarea burselor în cadul Universităţii din Petroşani. Bursa pen­tru ajutor social ocazional pentru î­mbrăcăminte şi încălţăminte se poate acorda studenţilor bugetaţi, cu vârsta mai mică de 35 de ani, cu unul sau ambii părinţi decedaţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie pla­samentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dina­in­tea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel naţional (1523 lei). Este un sprijin pe care dorim să-l oferim acelor studenți care chiar au nevoie de susținere”, a precizat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu (foto), rectorul Univer­sităţii din Petroşani. De asemenea, lista acceptată mai vizează studenţii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa uni­tă­ţilor medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsor­b­ţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii con­ge­nitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hema­to­logice (hemofilie, talasemie etc.), sur­ditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SSDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilo­zantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele uni­ver­sitare le pot lua în considerare. Reamin­tim că per total, instituția de învățământ superior din Valea Jiului acordă circa 450 de burse de studiu pentru per­for­manță și merit, 150 de burse pentru studenții basarabeni de origine română plus acele burse sociale sau de ajutor ocazional, având valori cuprinse între 580 de lei și 1.200 de lei. Anual, în jur de 140 de studenți ai Universității din Petroșani beneficiază de mobilitate de studiu sau un stagiu de practică cu finanțare europeană, în țări ale UE, prin programul Erasmus+. Campusul de aici dispune de 600 de locuri de cazare am­plasate în 5 cămine studențești.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

11 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

11 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

11 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

11 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

11 ore ago