Unim drumuri și comunități!

Trei județe – Caraș-Severin, Timiș și Hune­doara – vor fi interconectate printr-un proiect european în valoare totală de aproape 90 de milioane de euro, pentru modernizarea Drumului Județean 684.

Zone turistice
Investiția va transforma un drum a­proa­pe impracticabil pe anumite por­ți­uni într-o cale de acces către autostrada A1, pentru oa­menii din mai multe lo­calități.
În plus, odată cu modernizarea celor 56 de kilometri de drum, mai multe obiective turistice din Regiunea Vest vor deveni mai accesibile pentru vizitatori – peștera de la Românești, bisericile din lemn și peisajele montane spec­ta­culoase din Munții Poiana Ruscă sunt doar câteva dintre acestea!
Drumul va avea două componente – una ce leagă județele Timiș și Caraș-Severin, pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova; iar cealaltă – va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos, unde va face conexiunea cu DJ 687D, modernizat în trecut prin Regio-POR și care traversează alte zone turistice.
Valoarea finanțării nerambursabile este de aproape 48 de milioane de euro, asi­gurată prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de ADR Vest.
„Unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus prin Programul Regional Vest este să dezvoltăm o regiune conectată, în care locuitorii să aibă acces mai rapid la servicii, locuri de muncă și șanse egale de dez­vol­tare. De aceea, acest drum strategic este foarte important pentru noi, pentru că el va deschide zona Mun­ților Poiana Ruscă spre investiții, turism și oportunități economice. În același timp, proiectul reprezintă un ex­em­plu foarte bun de colaborare între con­si­li­i­le județene, cu efecte po­zi­tive pe termen lung a­supra întregii regiuni”, a declarat Georgiana Ra­dac, director Di­rec­ția Ge­­ne­rală Autoritate de Management PR Vest 2021-2027, ADR Vest.
Proiectul va fi im­ple­mentat în parteneriat de Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul Ju­de­țean Caraș-Severin și Consiliul Județean Hu­nedoara și are ca ter­men de finalizare data de 30 iunie 2029. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

5 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

5 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

5 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

5 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

5 ore ago

Bal de caritate. Gala notei perfecte

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnas­ti­cii,…

6 ore ago