Categories: Sport

Unii la muncă, alţii la odihnă

Ciprian Marinuţ

Minerul Lupeni şi Retezatul Haţeg au profitat de amânarea etapei programate la finalul săptămânii şi au disputat un joc amical de pregătire, în vreme ce Mureşul Deva şi CFR Simeria au preferat să se odihnească, pe motiv că terenurile erau impracticabile.

Antrenament util

Decizia surprinzătoare a Federaţiei de a amâna etapa programată la finalul săptămânii, din cauza vremii, le-a determinat pe cele patru echipe hunedorene din eşaloanele doi şi trei să încerce să dispute meciuri amicale, pentru a nu ieşi din ritmul competiţional. Planul le-a reuşit doar celor de la Minerul Lupeni (liga a II-a) şi Retezatul Haţeg (Liga a III-a), care au disputat între ele un joc de pregătire pe terenul din Haţeg. Mai valoroşi şi mai experimentaţi, minerii s-au impus cu scorul de 4-3, după un joc foarte disputat. „Am condus noi cu 1-0, apoi minerii au marcat patru goluri consecutive şi s-a făcut 4-1, iar pe final am redus din diferenţă la 4-3. Pentru noi au marcat Moldovan şi Gavriluţ (2) şi chiar dacă am pierdut, meciul a fost foarte util”, a spus Titi Alexoi, antrenorul „zimbrilor”.

Încurcaţi de terenuri

Jucătorii de la Mureşul Deva (Liga a II-a) şi CFR Simeria (Liga a III-a) au avut liber, întrucât cele două echipe nu au disputat meciuri amicale. „Am vrut să facem un meci test cu U. Cluj, dar nu am găsit nici un teren rezonabil şi am renunţat”, a spus Cristian petrean, director sportiv la Mureşul Deva. „Am fost în discuţii pentru amicale cu Textila Cisnădie şi Minerul Lupeni, însă, pentru că terenurile propuse pentru disputarea meciurilor erau jalnice, am preferat să ne odihnim. Nu avea rost să facem un antrenament fizic în noroi, aşa că le-am dat liber băieţilor, să se odihnească”, a precizat Mirel Biriş, antrenorul echipei CFR Simeria.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

o zi ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

o zi ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

o zi ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

o zi ago