Categories: Sport

Unii în vacanţã, alţii la… ciupealã

Ciprian Marinuţ

Jiul Petroşani şi Mureşul Deva au admis că vor merge ca în excursie în meciurile din deplasare din ultima etapă, în vreme ce Minerul Lupeni susţine că va trata meciul cu seriozitate. 

Fără griji, doar fotbal
Scăpate de griji în privinţa retrogradării şi cu adversari care nu au nici un fel de probleme, Jiul Petroşani şi Mureşul Deva vor juca doar… de dragul fotbalului în meciurile, din deplasare, din ultima etapă. Alb-negrii din Valea Jiului vor întâlni pe Liberty Salonta, o echipă bună, dar despre care se zvoneşte că se va retrage din sezonul viitor. Drept urmare, meciul e deschis oricărui rezultat, pentru că Jiul are un lot bun, cu care putea fi mai sus în clasament, dacă ar fi existat interes şi sprijin financiar din partea conducerii. Trupa antrenată de Gică Barbu va juca pe terenul celor de la Internaţional Piteşti, echipă care a sărbătorit promovarea etapa trecută, după remiza de la Petroşani. După cât de modeşti au fost devenii în meciurile din deplasare din acest campionat, rezultatul ar trebui să fie clar favorabil viitoarei echipe de Liga I. Însă, poate dorinţa de a se remarca a unor jucători, în speranţa de a primi vreo ofertă ar putea infirma calculele hârtiei.

Seriozitatea care amuză
La fel ca Jiul şi Mureşul, şi Minerul Lupeni e lipsită de griji înaintea ultimei etape. Doar că trupa din Lupeni are baftă, financiar vorbind, de a juca în compania unei echipe, CFR Timişoara, care e obligată să câştige în speranţa că se va salva de la retrogradare. În acest context, oficialii minerilor au devenit brusc profesionişti, iar echipa va trata meciul cu seriozitate. „Nu contează că ne-am îndeplinit obiectivul. Până la urmă, în joc este imaginea clubului nostru, aşa că este normal să abordăm partida la victorie”, a spus preşedintele de onoare al clubului, Cornel Resmeriţă, primarul Lupeniului. Adică, oamenii sunt serioşi şi ţin, vezi Doamne, la imaginea clubului. Şi nu-i interesează în nici un caz posibilele propuneri indecente ale adversarilor, care de regulă nu devin realitate pe ochi frumoşi. Culmea e că serioşii de azi n-au fost la fel de serioşi şi în alte etape, când şi-au pătat imaginea cu numeroase suspiciuni de aranjament.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

o zi ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

2 zile ago