Categories: Eveniment

Unele luau amendă, altele scăpau cu o partidă de sex

Livia Botici

Una dintre prostituatele audiate de instanţa Tribunalului Hunedoara a declarat că de serviciile sexuale ale „fetiţelor” beneficia cu regularitate şi un poliţist, care-şi desfăşura activitatea într-o localitate din zona unde ieşeau „la produs” acestea.

Pe unele le amenda…

Ieri, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc un nou termen al procesului în care aproape 90 de persoane sunt judecate pentru proxenetism, trafic de persoane sau prostituţie. Acesta a fost al treilea termen de judecată, în care au fost audiate părţile din dosar. Una dintre femeile învinuite în această cauză a declarat că, pe lângă clienţii obişnuiţi, adică, cei ”agăţaţi” pe marginea drumului, prostituatele mai prestau servicii sexuale şi pentru oameni ai legii, mai exact, pentru un şef de post, dintr-o comună situată în apropierea municipiului Orăştie. „Acesta are obiceiul de a întreţine relaţii sexuale cu fetele care practică prostituţia la stradă. Pe unele le amenda, iar pe altele le obliga să întreţină relaţii sexuale cu el”, a declarat femeia. De asemenea, aceasta a precizat că Petru Tiberiu Bogdan, unul dintre foştii funcţionari ai primăriei din Geoagiu, aflat în arest preventiv acum, este cel care transporta prostituatele şi proxeneţii de la ei de acasă, la marginea drumului pentru, a-şi „agăţa” clienţii.

Racolau fete sărace

Cele 27 de persoane arestate, dintre care şi cinci femei, sunt acuzate că făceau parte dintr-o grupare infracţională, specializată în trafic de persoane, în scopul exploatării sexuale, care racolau fete ce proveneau din familii fără posibilităţi materiale sau dezorganizate, pentru a le obliga să se prostitueze în afara graniţelor ţării, dar şi în România. În total, în acest caz, sunt aproape 90 de învinuiţi, dintre care şi cetăţeni străini, iar pentru destructurarea reţelei, oamenii legii au desfăşurat, la începutul acestui an, aproximativ 30 de percheziţii în locuinţe din Deva, Hunedoara, Orăştie, Simeria, Geoagiu, Romos şi Cugir.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Un şef de post, dintr-o comună situată în apropierea municipiului Orăştie? Tare vreau nume, vreau nume.Sau poate beneficiaza de programul de protectie a martorilor.

  • E vorba de seful de post de la Romos...Nicolae Spineanu..scrie la astia in Adevarul de Seara...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

6 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago