Unde se duc banii ţãrii

Nicolle Ebner

Pe fondul declaraţiilor tânguitoare ale oficialilor privind lipsa banilor şi criza economică, tocul lung şi subţire al ministrului Elena Udrea se înfige adânc în bugetul sărăcit al acestei ţări. Replica îi aparţine deputatului liberal Bogdan Ţîmpău, care demonstrează că, dacă ar exista voinţă politică din partea celor care conduc România, s-ar putea evita foarte uşor tăierea pensiilor cu 15 la sută.

Priorităţile Guvernului Boc

În condiţii în care pensionarilor şi bugetarilor li se taie veniturile, prin Guvern se trece Hotărârea nr. 151/2010, publicată în Monitorul Oficial 162/12 martie 2010, care prevede alocarea de la bugetul de stat a 285 de milioane de euro, numai pentru acest an, pentru începerea licitaţiilor de construcţie a celor 25.000 de case în 2.500 de comune ale României. Şi asta, în condiţiile în care reprezentanţi ai sindicatelor, dar şi ai patronatelor au cerut începerea măsurilor de austeritate, cu diminuarea cheltuielilor în domeniul investiţiilor aberante. „Acest proiect, în vremuri de criză, poate fi doar unul prostesc – asta, dacă nu cumva este o alocare mascată către clientela politică. Un calcul simplu ne arată că banii folosiţi în acest proiect ar putea evita tăierea pensiilor cu 15 la sută pentru întreaga categorie de pensionari din România. Acestea sunt priorităţile pupilei preşedintelui Băsescu. Acesta este gradul de solidaritate al membrilor guvernului, cu cei cărora premierul Boc le cere să strângă cureaua”, menţionează deputatul PNL de Hunedoara, într-o declaraţie politică.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi amici afaceriști din sudul județului, cu­noscuți pentru faptul că s-au lăudat cu rela­țiile și…

o zi ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

o zi ago

Bulina neagră

Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…

o zi ago

Mandate de executare a pedepselor, puse în aplicare de polițiștii hunedoreni

În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…

o zi ago

Tânără din Hunedoara, șantajată și obligată să întrețină relații sexuale

Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…

o zi ago

Doi șoferi depistați în trafic după ce ar fi consumat alcool. Unul dintre ei nu avea permis de conducere

Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…

o zi ago