Categories: Comunitate

Una caldă, alta rece pentru primarul din Hărău

Cu puţin timp în urmă, Dorin Ioan Jibetean (foto), edilul-şef din comuna Hărău, anunţa că se vor realiza branşamentele la apă şi canal  în satul Banpotoc, aşa cum a promis. Acum, peste 50 la sută din gospodării sunt deja branşate la apă, urmând canalizarea. Potrivit lui, de această investiţie vor beneficia toate satele aparţinătoare, rând pe rând, costurile fiind suportate de către Consiliul Local.

Banii vin de la Strabag

“Valoarea totală al investiţiei este estimată la 1.200.000 lei, primăria punând la bătaie 850.000 de lei, sumă încasată de la compania Strabag, constructorul autostrăzii Deva-Orăştie, pentru concesiunea unei suprafeţe de 13,47 ha din dealul numit Dos. Diferenţa rămasă urmează să fie alocată eşalonat, din bugetul local, în anii următori. Sperăm ca până la finele lunii în curs să terminăm cu apa în Banpotoc, concentrându-ne apoi pe realizarea canalizării. ştiţi cum se spune: oricâte ai avea, dacă nu există drumuri, apă şi canalizare, nu te poţi numi o comună aflată în proces de dezvoltare”, a precizat primarul locului.

Încasările se lasă aşteptate

În ce priveşte bugetul local, primăria din Hărău are unele probleme, banii fiind puţini la această oră. Asta şi din cauza unor restanţe înregistrate la capitolul impozite. “Recuperările de creanţe sunt apăsătoare, iar lumea trebuie puţin disciplinată, să conştientizeze că impozitele se achită la timp. Şi primăria, ca orice om, se bazează pe sumele ce le are de încasat, pentru a le direcţiona către diferite obligaţii curente. Fac apel către localnici sau cei care deţin case în zonă, respectiv terenuri, să vină să-şi plătească impozitul. Fie că e vorba de persoane fizice, fie că e vorba de juridice”, a fost rugămintea primului gospodar din Hărău. Acesta a mai precizat că în următoarea perioadă se va face o cercetare mai amănunţită a axelor europene, pentru a fi accesate proiecte menite să aducă bani de investiţii. O altă durere a lui o reprezintă plăţile pentru îndemnizaţiile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora, banii venind şi aici, cu întârziere. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

9 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

9 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

9 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

9 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

9 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

9 ore ago