Categories: FlashStiri

Elevi premiaţi şi cu burse de merit

Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi sub auspiciile Marii Loje Naţionale din România organizează astăzi, la Castelul Corvinilor, o festivitate de premiere a unor elevi, dar şi a dascălilor lor care au obţinut rezultate deosebite.
„Vor fi premiaţi trei elevi hunedoreni care au avut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi profesorii acestora. Apoi, alţi trei elevi vor primi, timp de un an de zile, burse de merit «Iancu de Hunedoara». Cei trei elevi care vor fi recompensaţi cu burse de merit sunt cel care a obţinut media cea mai mare la admiterea în învăţământul profesional, al doilea, cel care a intrat primul la învăţământul dual, iar al treilea este elevul din mediul rural care are cea mai mare medie din judeţ”, a declarat prof. Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

3 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

3 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

3 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

3 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

3 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

3 ore ago