Categories: EvenimentUltima Ora

Un şofer beat a făcut praf patru maşini în centrul Petroşaniului

  Accident rutier grav în centrul municipiului Petroşani, patru maşini fiind lovite de un conducător auto în stare avansată de ebrietate.

O femeie, pasageră într-un autoturism implicat în accident, a ajuns la spital, din cauza şoferului care s-a urcat la volan deşi băuse bine. Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe ambele sensuri între magazinul Jiul şi Primăria Petroşani. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, iar după testarea cu aparatul etilotest, alcoolemia bărbatului vinovat de accident era de peste 1, 49 la mie.

„Din cercetările efectuate am constatat că un conducător auto, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, conducea cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a lovit mai multe autovehicule, care se deplasau şi două care erau staţionate. Alcoolemia după testarea cu aparatul alcooltest era de 1,49 alcool pur în aerul expirat. Se vor stabili leziunile suferite de victime şi s-a întocmit dosar penal”, a declarat comisarul Petre Mărza, şeful Poliţiei Rutiere Petroşani.

Individul care putea face un adevărat carnagiu este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autoturism şi riscă închisoarea. (Maximilian Gânju)

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

22 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

22 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

22 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

22 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

22 de ore ago