Categories: Actualitate

Un șofer băut s-a ascuns într-un cimitir pentru a scăpa de polițiști

Bărbatul din municipiul Deva a fost într-o localitate învecinată pentru a face țuica, unde a tot degustat din licoare până s-a îmbătat.
Încurajat de alcool, a urcat la volanul BMW-ului său și și-a luat un prieten cu el în drumul de întoarcere spre Deva. Dacă nu era de ajuns, a mai luat și un alt pasager la ocazie, însă cursa sa a fost oprită de polițiștii de la Rutieră. Nu însă fără peripeții, pentru că șoferul turmentat a gonit cu echipajul de poliție pe urmele sale și s-a ascuns într-un cimitir. Polițiștii l-au prins, într-un final, iar în urma testării s-a cons­ta­tat că avea o alcoolemie de peste 2 la mie în sânge, astfel că a fost trimis în judecată pentru con­ducere sub influ­ența alcoolului. Jude­cătoria Deva a ținut cont de faptul că șoferul a fost ur­mărit de către orga­nele de poliție, așa că l-a condamnat la 1 an și 5 luni închi­soare cu sus­pendare. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliția Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de…

3 ore ago

Deva străluceşte în Dubai! Aur şi Argint Ia DIS- lnternational lnvention Show 2025!

Corneliu Birtok-Băneasă ne-a obișnuit deja cu premiile obținute în țară și peste hotare. Asociația sa…

6 ore ago

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseara pe DN 66, în localitatea Băcia, în urma impactului dintre două autoturisme

Echipaje de pompieri ale Detașamentului Deva au intervenit pentru salvarea a 2 minori și 6…

7 ore ago

C O N V O C A R E

Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.)   Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…

16 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

o zi ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 zile ago