La examenul de titularizare din judeţ, adică concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2019-2020, doar un candidat a reuşit să obţină nota 10. Este vorba de Răzvan Dragoş Danc, care a susţinut proba scrisă la disciplina Limba şi literatura română, pedagogie preşcolară şi metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii.
Potrivit inspectorului şcolar general, prof. dr.Maria Ştefănie, în judeţul Hunedoara s-au înscris pentru cele 71 de posturi titularizabile, 457 candidaţi, fiind validate 438 de dosare. La concurs s-au prezentat 373 de candidaţi, din care 64 s-au retras în timpul probei din motive personale, iar doi candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
Primele rezultate ale concursului au fost publicate ieri. După analiza rezultatelor obţinute de candidaţii judeţului Hunedoara, s-a constatat că au fost obţinute 239 note peste 5 (77.84 la sută), din care 134 note (43,64 la sută) sunt cuprinse între 7 şi 10 şi 105 note (34,20 la sută) sunt cuprinse între 5 şi 6,99, iar 68 candidaţi (22,14 la sută) au obţinut note sub 5.
Cei nemulţumiţi de note pot depune contestaţiile la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, camera 214, până astăzi la ora 15.00. Acestea vor fi soluţionate în perioada 25-29 iulie 2019, iar rezultatele finale vor fi publicate în 30 iulie 2019.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică, respectiv inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5, atât la proba scrisă, cât şi la cea practică. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc în 31 iulie.
Seara trecută, misiunea pompierilor a fost deosebit de dificilă și a necesitat suplimentarea de forțe,…
Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…
După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…
Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…
Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…