Categories: Sport

Un puşti de 16 ani, golgheter la Club Jiul

Ciprian Marinuţ

Tânărul Ionuţ Zaharia a marcat opt  goluri pentru Club Jiul Petroşani în meciurile de verificare pe care alb-negrii le-au susţinut în această iarnă, fiind cel mai eficient jucător al echipei antrenate de Daniel Huza.
 

Talent cu carul
Pariul cu promovarea tinerilor jucători pare a fi câştigat de antrenorul de la Club Jiul, Daniel Huza, încă înainte de startul returului. Drept dovadă, puştiul de 16 ani, Ionuţ Zaharia, a fost cel mai prolific jucător al alb-negrilor în meciurile amicale de verificare, marcând opt goluri. Performanţa îl recomandă ca titular în atacul echipei din Petroşani, însă concurenţa va fi mare. Pe lângă jucătorii din vechiul lot, antrenorul Daniel Huza poate conta din retur şi pe noii veniţi, Gavriluţi şi Popesc de la Retezatul Haţeg şi Torkoş şi Bocu de la Inter Petrila. „Zaharia e foarte talentat şi are lipici la gol. Mai are însă de muncit, până să devină o certitudine”, a spus Huza. În meciurile amicale din această iarnă, Club Jiul a obţinut trei victorii, o remiză şi a suferit două înfrângeri, rezultatele fiind următoarele: Jiul-Minerul Mătăsari 1-2; Jiul-Universitatea Petroşani 5-1; Jiul-Universitatea Petroşani 2-2; Jiul-Minerul Motru 2-0; Jiul-Inter Petrila 4-2; Jiul-CS Vulcan 1-2.

Vor purta banderole negre la start
Antrenorul Daniel Huza a declarat că echipa sa este pregătită pentru derby-ul local cu CS Vulcan, din prima etapă a returului, chiar dacă nu va putea conta pe serviciile atacantului Alexandru Moldovan, cel mai prolific jucător în turul de campionat. „Ne aşteaptă un meci greu cu CS Vulcan, dar îl vom trata cu seriozitate şi cu optimism”, a spus Huza.
Club Jiul va juca în runda inaugurală cu banderole negre, în memoria jucătorului Cristian Corobea, decedat de curând într-un accident de maşină. Antrenorul Daniel Huza a afirmat că ar dori ca partida cu CS Vulcan să se joace pe terenul mare al Stadionului Jiul, în cazul în care stratul de zăpadă va putea fi îndepărtat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

6 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

6 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago