Un prim proiect susţinut cu fonduri europene prinde viaţă la Buceş: „Casa căutătorilor de aur”, gata de inaugurare

Natalia Bumbac

Meşteşugul căutătorilor de aur aluvional are şanse să reînvie în zona comunei Buceş, odată cu înfiinţarea Asociaţiei „Casa căutătorilor de aur”. Este vorba despre un proiect derulat din fonduri europene de administraţia locală a comunei, în parteneriat cu un ONG din judeţul Alba şi care presupune înfiinţarea a patru asociaţii cu diverse activităţi, una dintre ele fiind cea menţionată mai sus, având drept scop promovarea turistică a zonei şi dezvoltarea resurselor umane.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei „Casa căutătorilor de aur”, sediul unde îşi vor desfăşura activitatea a fost finalizat, acesta fiind parte din proiect, imobilul urmând să fie inaugurat la începutul lunii decembrie. „Aflându-ne într-o zonă minieră, am ales 4 decembrie, dată la care vom inaugura Casa căutătorilor de aur de la Stănija, deoarece coincide cu sărbătoarea religioasă Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor. Construcţia este finalizată şi dotată, pregătită pentru începerea activităţii, fiind vorba de o cabană turistică, cu trei camere în care sunt 14 locuri de cazare, bucătărie, sală de mese şi alte spaţii necesare unei astfel de construcţii. Rolul acestei asociaţii este de a creşte potenţialul turistic al zonei prin promovarea meşteşugului căutătorilor aurului aluvionar. Tot aici vom înfiinţa un muzeu cu unelte din activitatea de minerit, folosite în trecut. Pentru inaugurarea cabanei am pregătit un program cu totul special, inclusiv un film cu imagini de arhivă din minele de aur din zonă. Îl avem alături în acest proiect, pe Ioan Cătălina, un maestru în căutarea aurului, care a învăţat acest meşteşug de la bunicul lui şi care deţine autorizaţie pentru acest meşteşug”, a afirmat Georgeta Dulgheru, preşedintele Asociaţiei „Casa Căutătorilor de Aur”.
Aceasta a adăugat că deşi construcţia a fost finalizată, plăţile către constructor nu au fost făcute integral. Până acum, cererile de rambursare au fost transmise către autorităţile centrale, acestea având plăţi restante pentru mai multe luni.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago