Un nou succes al Consiliului Judeţean Hunedoara. Castelul Nopcea primeşte finanţare pentru reabilitare!

Sorina Popa

O veste bună pentru judeţul nostru! A fost semnat proiectul de reabilitare a Castelului Nopcea, din Ţara Haţegului.

Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că s-a semnat contractul de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru Castelul Nopcea. ”Este vorba de o lucrare de 9,4 milioane de lei, din care cofinanţarea Consiliului Judeţean este de 1,2 milioane de lei. Un proiect extrem de important pentru judeţul nostru. În sfârşit, Castelul Nopcea va fi reabilitat, după ce atâta vreme a fost lăsat în paragină”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
De ani de zile, Castelul Nopcea, din Ţara Haţegului, nu a putut fi reabilitat, din cauză că proiectul pe fonduri europene a fost respins. Acum, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a făcut o nouă încercare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, reuşind să semneze contractul de finanţare.
Castelul Nopcea a fost construit în secolul al XIX-lea, el aparţinând uneia dintre cele mai bogate familii nobiliare din Transilvania.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…

4 ore ago

Bulin albă

Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…

4 ore ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

4 ore ago

Devenii pot achita impozitele și taxele locale pentru anul 2026

De ieri, devenii pot achita impozitele și taxele locale aferente anului 2026. Plata obligațiilor fiscale…

4 ore ago

COMUNICAT CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA. Județul Hunedoara, sub cod de vreme rea!

Meteorologii au emis o atenționare meteo COD GALBEN, valabilă pentru cea mai mare parte a…

4 ore ago

Ce l-o fi apucat? Deszăpezire sub amenințarea cuțitului

Un incident extrem de grav a avut loc pe o stradă din Deva. În timp…

4 ore ago