Categories: Sport

Un nou regal de gimnastică, în septembrie

Jocurile Olimpice s-au încheiat, dar competițiile de gimnastică artistică con­tinuă. Astfel, în luna septembrie, gimnaștii români vor participa la World Cup Chal­lenge, la Koper și Mersin.

Larisa nu participă
Campioana europeană de junioare, Ioana Stănciulescu, care nu a mai concurat din decembrie 2020 din cauza unor accidentări, va reveni în competiții.Gimnasta noastră va participa în Slovenia, la World Cup Challenge de la Koper, întreceri programate între 2 și 5 septembrie, împreună cu Antonia Duță și antrenorul Florin Cotuțiu. Ioana Stănciulescu va concura la bârnă și sol, iar Antonia la pa­ra­lele, bârnă și sol. La aceeași competiție, au fost înscriși și Gabriel Burtănete (care va evolua la sol, inele, sărituri și paralele) și Roland Mo­do­ianu (sol, cal cu mânere, inele și bară fixă). Bă­ieții vor fi însoțiți de antrenorul Marius Berbecar.
La competiția din Slovenia vor participa peste 150 de gimnaști din 24 de țări (Ro­mânia, Elveția, Marea Britanie, Germania, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Iordania, Kazahstan, Mongolia, Malta, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Slovacia, Siria, Turcia, Ucraina și Statele Unite). Adela Popa și Nicușor Pascu se numără printre arbitrii competiției.
Pentru Roland Modoianu și Gabriel Bur­tănete va fi un tur de forță. Ei vor fi prezenți, după câteva zile, și în Turcia, la Mersin (9-12 septembrie). În competiția feminină, Ro­mâ­nia va fi reprezentată de Maria Ceplinschi (bârnă și sol), care va fi însoțită de antrenorul Lucian Sandu.
În Turcia vor participa peste 100 de gim­naști din 26 de țări (România, Albania, Austria, Azerbaijan, Brazilia, Canada, Chile, Croația, Cipru, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Iordania, Kazahstan, Letonia, Lituania, Mongolia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, Uzbekistan). Arbitri vor fi Silvia Stroescu și Eugen Cățean. Deși a fost înscrisă în competiție, Larisa Iordache nu va participa pentru că nu este complet refăcută după accidentarea de la Tokyo.
Obiectivul gimaștilor noștri este, cu sigu­ranță, participarea la Campionatele Mondiale din Japonia de la Kitakyushu (18-24 octom­brie), competiție la care România va fi re­prezentată de 4 gimnaste și un gimnast. Este un campionat mondial individual, iar îns­crierile nominale nu au fost încă făcute.
Federația Română de Gimnastică va or­ganiza până atunci două concursuri de selecție pentru a stabili sportivii care vor participa la întrecerea din Japonia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ați văzut-o? Minoră de 17 ani din Orăștie, căutată de polițiști după ce a plecat spre o zonă montană din apropierea localității Sibișel

Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

16 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

16 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

16 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

16 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

16 ore ago