Categories: Sport

Regal de gimnastică la Cupa Mondială

Sportivele Ana Maria Bărbosu, Andreea Preda și Silviana Sfiringu vor debuta în acest final de săptămână
la întrecerile Cupei Mondiale la gim­nas­tică. Ele vor concura la World Challenge Cup de la Osijek, com­pe­tiție la care vor fi prezenți, în com­pe­tiția mas­culină, Răzvan Marc și Emilian Neagu.
În calificări, Ana Maria Bărbosu va evolua la individual compus (deci la toate cele 4 aparate), Andreea Preda (la sărituri și sol), Silviana Sfiringu (la paralele și la bârnă), Răzvan Marc (la cal, inele și bară fixă) și Emilian Neagu (la sol, inele și paralele). Gimnaștii sunt însoțiți în Croația de antrenorii Lucian Sandu și Gerard Speestra, de arbitrii Adela Popa și Dragoș Bîrzu și de maseurul Răzvan Spirescu.
La Osijek se desfășoară a doua dintre cele șase etape de Cupă Mondială organizate de Federația Internațională de Gimnastică, la finalul cărora se vor decide câștigătorii din seria 2022 FIG World Challenge Cup. După concursul din Croația, urmează etapele de Cupă Mondială Challenge continuă la Koper (Slovenia, 16-19 iunie), Paris (Franța, 24-25 septembrie), Szombathely (Ungaria, 30 septembrie-2 octombrie) și Mersin (Turcia, 7-9 octombrie).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

13 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

13 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

13 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

13 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

14 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

14 ore ago