Categories: Eveniment

Un mort şi doi răniţi grav într-un accident pe DN 7

Carmen Cosman

A fost nevoie de numai o clipă de neatenţie, pentru ca DN 7, pe raza localităţii Simeria Veche, să se transforme în scena unui carnagiu.
Trei persoane au fost prinse ca într-o menghină în autoturismul care, pentru una dintre victime, s-a transformat în mormânt. Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 22:34, iar vinovat este un şofer de 23 de ani, din municipiul Braşov, care a intrat în intersecţie fără să se asigure. Marius N. se afla la volanul unui Citroen, iar la intersecţia dintre DN 66 şi DN 7, pe raza localităţii Simeria Veche, a pătruns în DN7 fără a acorda prioritate de trecere unui TIR, care venea dinspre Deva. Autoturismul a fost lovit în plin de autotren şi proiectat apoi pe marginea drumului, unde s-a răsturnat. Şoferul, împreună cu alte două persoane – din câte se presupune, mama şi tatăl acestuia – au fost prinşi între fiarele contorsionate ale maşinii şi a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare. Salvatorii au găsit la locul impactului violent un decedat şi doi răniţi grav, toţi încarceraţi.

Au evitat o nouă tragedie

„Echipele de intervenţie au decuplat bornele bateriilor, pentru a evita producerea unui incendiu, concomitent cu demararea manevrelor de salvare a persoanelor accidentate. Cei doi răniţi, aflaţi în stare gravă şi inconştienţi, au fost extraşi, după aproximativ 15 minute, de echipele de descarcerare, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor de prim ajutor şi ale medicilor de la ambulanţă, fiind transportaţi apoi la spitalul din Deva”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. În urma cumplitului accident, Maria N., de 48 de ani, a murit pe loc, iar şoferul şi Alexandru N. de 50 de ani se zbat între viaţă şi moarte. Echipa de pompieri civili a oraşului Simeria, cu o autospecială de intervenţie, a curăţat carosabilul de lichidele scurse din autoturism, pentru a evita o nouă tragedie, în timp ce poliţiştii hunedoreni au deschis un dosar penal pe numele imprudentului şofer, pentru ucidere din culpă.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențialeNicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale

După centralizarea a 96,53% din totalul proceselor verbale (87,06% din totalul voturilor), Nicușor Dan are…

3 ore ago
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A dus prostia și ne­sim­țirea la rang de artă! O aleasă din re­gi­u­nea cu lămpașe,…

12 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. Carmen Bursesc, medic din municipiul Petroșani Pentru că a fost recompensată cu titlul de…

12 ore ago

Bulina neagră

Luca B., din localitatea Petrila Pentru că a intrat peste o femeie în locuință și…

12 ore ago

Vasile Dîncu: Este prima duminică de alegeri, fără PSD! Este semnalul unei crize profunde

Europarlamentarul PSD, Vasile Dîncu, face o analiză amplă și încearcă să identifice cauzele pentru care…

12 ore ago

Hunedorean prins că și-a cumpărat pistol de pe Facebook

Bărbatul nu este deținător de per­mis de armă și le-a spus anche­ta­to­rilor că nici măcar…

12 ore ago