Pompierii salvatori gorjeni au fost solicitați să intervina după ce 3 bărci care făceau rafting pe râul Jiu s-au răsturnat.
De la nivelul județului Gorj, la fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, în sprijinul echipejelor locale au fost dislocate 1 barcă de salvare, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Hunedoara.
Unul dintre cei care faceau rafting a fost declarat decedat (barbat 35 de ani), o altă persoană
(femeie 33 de ani) a fost transportată la spital în stare hipotermică și alte 20 sunt în evaluare medicală.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…