Categories: Sport

Un înotător hunedorean, selecţionat la lotul naţional

Înotătorul Victor Ştefan Iacob (foto), de la CSş Hunedoara, va face parte din lotul naţional al României, care în perioada 9-11 decembrie va participa la concursul ţărilor central-europene, la Kosice (Slovacia). Iacob îi calcă astfel pe urme lui Alexandru Bădeaţă, ultimul hunedorean participant la această competiţie.

Competiţie pentru tinere speranţe
Cele cinci medalii cucerite la campionatul naţional de înot în bazin scurt de la Hunedoara de Victor Ştefan Iacob nu au trecut neobservate. Astfel, înotătorul de 16 ani de la CSŞ Hunedoara a fost selecţionat în lotul naţional al României, care va participa luna viitoare, între 9 şi 11 decembrie, la concursul ţărilor central-europene, o întrecere ce se va desfăşura în Slovacia, la Kosice. Alături de Iacob, din lotul tricolor mai fac parte alţi 19 sportivi, cu toţii născuţi între anii 2000 şi 2003.
Bădeaţă, medaliat acum patru ani la acest concurs
Ultimul hunedorean participant la acest prestigios concurs a fost Alexandru Bădeaţă, în 2012, actualul component al clubului CSU Piteşti, cucerind o medalie de bronz în proba de 400 de metri mixt. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Doresc sa precizez ca după Alexandru Badeata, au mai participat la această competiție si sportivele Mera Raluca si Perju Alina de la CSS Hunedoara ! Succes Victor !

  • Doresc sa precizez ca dupa Alexandru Badeata, la aceasta competitie au participat si sportivele Mera Raluca(2014,2015) si Alina Perju legitimate la CSS Hunedoara ! Succes Victor !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

6 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

6 ore ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

6 ore ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

6 ore ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

6 ore ago