Un expert în sport, despre ştirile sportive

Fac parte dintre cei puţini, care nu se omoară după ştirile sportive. Ce să fac, mai trebuie să existe şi din ăştia… Dar acum vreo săptămână, fiind la Bucureşti cu cumnatul meu, rector al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, pentru care, astfel de ştiri intră oarecum (pe lângă pasiune) şi în job-description (expresie de fiţe – în sarcinile de serviciu adică…), m-am uitat şi eu la un jurnal sportiv de pe postul care zice că are cea mai mare audienţă. Era cu puţin timp înainte de meciul dintre Şahtior Doneţk şi Poli Timişoara. La finalul jurnalului, cumnatul meu a fost revoltat de puzderia de non-ştiri şi de paginarea absolut aiuritoare a subiectelor.
Dintr-un interviu cu Mircea Lucescu, au fost realizate vreo 10 ştiriuţe, că ştiri nu le pot spune. Lucescu despre operaţia sa, Lucescu despre Sabău, Lucescu despre Ahmetov, Lucescu despre meci, Lucescu despre alte vreo câteva chestii. Dar nu erau, cum ar fi fost firesc, una după alta. Vedeam un „Lucescu despre…”, apoi alt subiect, iar Lucescu, apoi „Sabău despre…”, apoi „Lucescu-junior despre…”, puţin „Becali despre…”, apoi seria reîncepea halucinant, fiecare ştire fiind de fapt o frază a respectivului, completată de o frază a reporterului, care spunea cam acelaşi lucru. Ştirea arăta cam aşa:
Reporter: „Mircea Lucescu crede că va fi greu cu Poli Timişoara, pentru că îl cunoaşte bine pe Sabău, care i-a învăţat secretele“. Mircea Lucescu: „Nu va fi uşor, pentru că Sabău a fost elevul meu şi îmi cunoaşte secretele”. Şi tot aşa…
Ştirile sportive au durat vreo 20 de minute. Dacă la final făceai un efort de memorie, pentru a pune cap la cap frazele împrăştiate de toţi pe tot parcursul jurnalului, reuşeai să ai o imagine completă a manierei în care antrenorii, sportivii şi chibiţii gen Becali aşteaptă meciul dintre Şahtior şi Poli, bineînţeles, de pe tronul lui aurit de la „palat”. Dacă nu făceai acest efort, rămâneai cu o varză în cap, graţie neprofesionalismului evident al celui care a coordonat buletinul de ştiri sportive.
În locul unor reportaje complete, care să dureze câteva minute şi care să explice miza meciului, să redea opiniile una după alta, cursiv, într-un fel de dialog între adversari, s-a preferat o bătaie de joc la adresa telespectatorilor, pe principiul că şi aşa, nu înţeleg şi tot ceea ce contează este să se vorbească dezlânat despre fotbal.
Ei, uite că unii mai pricep.