Calvarul lui Mircea Lucescu (foto) s-a încheiat! Tehnicianul a scăpat de războiul din Ucraina și a ajuns, în weekend, la București, după un drum extrem de lung.
Finala, mutată din Rusia
Surprins de cei de la ProSport, Mircea Lucescu a evitat să facă vreun comentariu într-un moment atât de delicat, precizând doar că a plecat de la Kiev în urmă cu aproape 24 de ore.
După ce președintele Vladimir Putin a solicitat ca Rusia să înceapă războiul cu Ucraina, s-a instaurat haosul în țara care e vecină și cu România. Prin urmare, vineri au fost luate alte măsuri dure în lumea sportului: astfel, finala UEFA Champions League a fost mutată de la St. Petersburg la Paris, iar cursa de Formula 1 din Rusia, care trebuia să aibă loc în luna septembrie, a fost anulată.
Extrem de obosit, Mircea Lucescu a ajuns acasă în jurul orei 02:00, sâmbătă, în condițiile în care a avut parte de un drum care a început în zorii zilei de 25 februarie.
Antrenorul lui Dinamo Kiev a evitat să mai rămână în Ucraina și s-a deplasat, cu mașina, către România, alături de impresarul moldovean Arcadie Zaporojanu și oamenii săi din staff.
„Nu vreau să dau nici un interviu pentru că orice aș zice s-ar interpreta acolo. Am plecat de la baza de antrenament pe la 6 dimineața așa că nu am văzut prea multe”, a spus Mircea Lucescu.
În capitala Kiev se aud focuri de armă la această oră, așa că decizia luată de Mircea Lucescu a fost una cât se poate de bună.
Deocamdată, nu se știe când se va relua prima ligă din Ucraina, în contextul în care problemele sunt în continuare foarte mari.
*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității* Polițiștii hunedoreni au…
Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…
Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…
La data de 28 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…
Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…