Categories: Sport

Un derby bun, dar fără goluri. Când partida se încheie ca-n tren

Sâmbătă s-a reluat Campionatul Ligii a III-a de fotbal, cu meciurile etapei a XVI-a. La Petroșani a fost programat derby-ul județului dintre Jiul Petroșani și CSM Deva.

Mai experimentați
Oaspeții aveau nevoie doar de un punct pentru a-și asigura calificarea în play-off, în timp ce echipa din Vale a urmărit victoria de trei puncte pentru a urca în clasamentul seriei. Pozitiv a fost faptul că un număr mare de iubi­tori ai fotbalului din Valea Jiului au venit la această partidă și s-au bucurat de spectacolul produs în teren de cele două formații. Gazdele au forțat încă din primele minute, dar jucătorii mai experimentați de la CSM Deva au reușit să se apere și apoi au preluat controlul. Gazdele au dat replica prin Geangălă, cel care a ratat din poziție bună, iar devenii au fost mai aproape de gol. Însă, Mario Popescu, goal­keaper-ul celor de la Jiul a fost mereu la post și a salvat excelent echipa la execuția lui Arnăutu și apoi a lui Rus.

Nu a acordat penalty
Cum la pauză scorul a fost la fel ca la începutul jocului, am așteptat cu toții repriza secundă. CSM Deva a revenit în teren cu o mare ocazie, pentru ca în minutul 57, devenii să solicite în penalty la contactul dintre Sandu și Modan (căzut la pământ). Centralul nu a acordat însă lovitură de pedeapsă. CSM Jiul a avut o bună ocazie de a înscrie în minutul 75, prin Geangălă, dar Avram, portarul de la Deva, a reținut, fără probleme liniștiind din nou jocul din teren și tot el intervenind sal­vator execuția lui Gașpar, din minutul 85. Jucătorii deveni au forțat victoria în ultimele minute. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, cu un joc bun prestat de ambele formații.
Au evoluat pentru CSM Jiul Petroșani: M.Popescu – R. Sandu, June(min.59 Gașpar), Pocioian, Pătlăgică, Batechaby, Ciubotaru (min.70 Covaci), Geangălă, R. Stancu, Pencea și Lupuleț-antrenor Flaviu Boroncoi
Pentru CSM Deva, antrenorii Marius Sîrbu, Constantin Vișan și Jozsef Magyari, i-au folosit pe Avram – Buzan, Bărăitaru, Rus, Sabău – Velcotă (min. 68 Bedea), Arnăutu (min. 85 A. Popescu), Stoi, Toma – Ciubăncan, Modan (min. 80 Munteanu).
Înaintea penultimei etape, cei de la CSM Deva au acumulat 33 de puncte și se află pe locul secund în clasament, în urma celor de la CSC Ghiroda.
(N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani fru­moși dând contracte babane…

36 de minute ago

Bulina albă

Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…

39 de minute ago

Bulina neagră

T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…

41 de minute ago

Investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu

Consiliul Județean Hunedoara și Sana­to­riul de Pneumoftiziologie Geoagiu mar­chea­ză un nou pas important în dezvoltarea…

43 de minute ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

4 ore ago

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND FABRICAREA DE APARATE DE CAFEA PURTÂND ÎNSEMNELE UNEI MĂRCI CONSACRATE

În 30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R.,…

4 ore ago