Categories: Actualitate

Un copac în mijlocul Mării Moarte?! Cum a apărut acesta în centrul unei insule de sare?

Un copac în mijlocul unei insule de sare pare ireal. Marea Moartă se află la mai mult de 400 de metri sub nivelul mării și este con­siderată cel mai jos punct de pe planetă.
Toată lumea știe că numele de Marea Moartă i-a fost atribuit dintr-un motiv: aici practic nu există viață: nu există alge, pești și nici chiar insecte. Asta datorită con­centrației ridicate de sare. Anume din acest punct de vedere este uimitor să vezi un copac pe o insulă de sare. Deci, de unde a apărut acesta?

Substanțe nutritive

O astfel de insulă lipsită de viață cu greu ar fi putut deveni o casă pentru orice reprezentant al fau­nei sau al florei, dar totuși acest co­pac reușește să supravie­țu­iască. De fapt, aceasta este ideea unui artist care a plantat inten­țio­nat o semință pe această insulă. În fiecare zi, se întorcea aici cu o barcă pentru a adăuga substanțe nutritive, pentru a reînnoi pă­mân­tul, pentru că altfel arborele nu ar fi prins rădăcini în aceste condiții.
Insula pe care arborele a „cres­cut” se numește Salt Island sau Insula Sării. Planta din mijlocul suprafeței fără viață a devenit un fel de metaforă a tragediei acestui miracol al naturii. Arborele re­pre­zintă Marea Moartă pe cale de dis­pariție. Aceasta este într-adevăr sub amenințarea dispariției, în fie­care an devine mai puțin adân­că, iar apa se retrage din ce în ce mai departe de coastă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

2 zile ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

2 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

3 zile ago