Categories: Comunitate

Un beţiv a pus la lucru serviciul de prim ajutor

Maximilian Gânju

Un bărbat de 52 de ani care căzuse, ieri dimineaţă, într-un rondou de flori din centrul Petroşaniului, a avut nevoie de echipajele de prim ajutor, după ce mai mulţi trecători au încercat să-l ridice şi au văzut că omul este inconştient.
Incidentul a avut loc chiar în faţa sediului primăriei municipiului, iar oamenii s-au temut că bărbatul a făcut infarct sau un accident cerebral. Câţiva trecători l-au văzut căzut în stratul de flori şi dacă au văzut că nu răspunde, oamenii s-au gândit că a făcut infarct ori a murit. Unul dintre martori a sunat la 112 şi imediat, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, iar aceştia au descoperit motivul pentru care bărbatul a căzut în stradă. Deşi era abia ora 9 dimineaţa, omul nu avea nimic în afară de faptul că era rupt de beat.
„Eu am căzut în Piaţa Petroşani, am făcut un accident vascular şi nimeni nu s-a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Erau foarte mulţi oameni în jur şi a trecut mult timp până cineva a sunat după ambulanţă. De aceea, cum l-am văzut pe omul acesta căzut, am şi sunat după ajutor. Fiind dimineaţă, nici prin cap nu-mi trecea că ar fi fost atât de băut, încât să se culce în stratul cu flori. Nu poţi şti ce e cu omul şi chiar dacă e băut, tot trebuie să suni la 112”, a spus unul dintre martori.
Echipa de prim ajutor a SMURD, după ce l-a consultat pe bărbat la faţa locului, a reuşit cu chiu cu vai să-l trezească şi să-l urce în ambulanţă, iar apoi l-au dus la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Medicii de la Urgenţă l-au consultat pe beţiv şi n-a fost nevoie de internarea sa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…

8 ore ago

Bulina albă

Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…

8 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…

8 ore ago

S-a votat bugetul municipiului Hunedoara. Administrația locală are de „cheltuit” aproape 100 milioane de euro

Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…

8 ore ago

Sindicaliștii de la Apele Române au ieșit în stradă

Angajații de la Apele Române pro­tes­tează, fiind nemulțumiți de „dis­tru­gerea constantă” a sistemului de gos­podărire…

8 ore ago

Minor sugrumat, amenințat și jefuit în Vulcan

Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…

8 ore ago