Primăria Deva anunţă că luni, 2 octombrie, este ultima zi de plată a impozitelor şi taxelor locale pe semestrul al II-lea, pentru a evita majorările de întârziere.
„Scadenţa pentru semestrul al II-lea este data de 30 septembrie 2017, dar, potrivit legislaţiei în vigoare, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. Din 3 octombrie, devenii care nu şi-au achitat impozitele aferente semestrului al II-lea al anului vor plăti majorări de întârziere de unu la sută pe lună sau fracţiune de lună din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate la termen, conform Codului de procedură fiscală”, a transmis Primăria Deva, într-un comunicat. Plata taxelor şi impozitelor locale se poate face atât la ghişeul Serviciului Impozite şi Taxe Locale Deva – în numerar sau cu cardul, cât şi online, pe portalul ghiseul.ro. (N. Bumbac)
Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales local din zona noastră s-a supărat pe iubita…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…
V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…
Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…
Tâlhăria a avut loc în vara anului trecut, în municipiul Vulcan, iar adolescentul nu este…