Ulcior roman, descoperit de un țăran, la Râu de Mori, în timp ce își ara ogorul

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva anunţă că, astăzi, 14 martie 2014, un specialist din cadrul instituţiei, dr. Gică Băeştean, şeful Secţiei de Arheologie Sarmizegetusa, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor cu competenţe în domeniu, s-au deplasat în localitatea Râu de Mori,  în vederea ridicării unei piese de ceramică de epocă romană (ulcior), provenită dintr-o descoperire întâmplătoare. Respectiva piesă a fost semnalată de un locuitor al comunei Râu de Mori care se afla la arat în hotarul comunei. În urma lucrărilor agricole de sezon efectuate a fost scos din pământ şi ulciorul roman, descoperirea întâmplătoare fiind anunţată atât specialiştilor din cadrul MCDR, cât şi poliţiei.

„Piesa în cauză a fost descoperită în partea de est a Coloniei Dacica Sarmizegetusa, în apropierea drumului imperial care venea de la Dunăre şi se îndrepta spre nordul provinciei Dacia. Ea provine dintr-un mormânt de incineraţie de epocă romană (sec. II-III d. Chr.), căptuşit cu lespezi de piatră. Partea superioară a mormântului a fost distrusă de lucrările agricole anterioare, moment în care probabil că a dispărut şi cea mai mare parte a inventarului, iar în acest caz plugul a deranjat partea de jos, care mai conţinea o cantitate mică din cenuşa defunctului şi ulciorul recuperat”, a declarat dr. Gică Băeştean.

Ulciorul a fost ridicat şi predat în patrimoniul MCDR Deva, el urmând să facă parte din colecţia Muzeului de Arheologie din comuna Samizegetusa,  momentan acesta intrând în procesul de conservare necesar. (Mircea Crivăț)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

12 ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

12 ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

12 ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

12 ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

12 ore ago