Disponibilizații de la Termocentrala Mintia nu știu încă dacă pot ieși la pensie cu 13 ani mai devreme

 

Sindicaliştii din domeniul Energiei au protestat, ieri, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ziua în care instanţa trebuia să se pronunţe cu pri­vire la scăderea vârstei de pensio­nare. Mai precis, protestatarii solicită ca și cei care au lucrat 20 de ani în sistem să fie scoși la pensie cu 13 ani mai devreme.

Au amânat decizia
La noi în județ avem cazurile a mii de persoane, care au lucrat la Termo­cen­trala Mintia și la Paroșeni, care au fost disponibilizate și acum vor să ia pensie. Legea însă prevede că măsura ieșirii la pensie cu 13 ani mai devreme să nu fie aplicată retroactiv. Unii dintre dispo­nibilizații de la Termocentrala Mintia au acționat în judecată ministerul de resort, pentru repararea greșelii res­pec­tive. La prima instanță au avut câș­tig de cauză, dar apoi, la instanțele su­pe­rioare, lucrurile s-au oprit. Motivul? Judecătorii nu știu ce soluție să dea în aceste cazuri. De aceea, au cerut ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe. Magistrații de aici au amânat însă să dea un verdict până în martie 2023. Așa că situația rămâne în aer. Cu atât mai mult cu cât foști angajați de la Mintia iau deja pensie, deși sentința nu este definitivă. Ei au fost nevoiți să dea înapoi ajutorul de șomaj pe care-l primeau, după ce au fost disponibilizați de la termocentrală, pentru că au pri­mit pensia, în urma sentinței executorii, însă nedefinitive, dată de instanța hunedoreană. Cu alte cuvinte, un haos de nedescris. Dacă acești foști angajați vor pierde procesele prin care solicită ieșirea la pensie cu 13 ani mai devreme, vor trebui să dea pensiile luate înapoi, iar cei de la AJOFM să le dea înapoi ajutorul de șomaj. O bulibășeală totală!
Cristian Iștoc, președintele Cartel Alfa Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „și foștii salariați, aflați în pensie, pot cere recalculare pe Legea 197/2021. Dacă vorbim de toți energeticienii în viață, sunt câteva mii care ar putea beneficia fără procese dacă legea ar fi re­tro­activă”. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

12 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

12 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

12 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

12 ore ago