Finala Ligii Campionilor trebuia să se dispute iniţial la Istanbul, iar cea din Europa League urma să aibă loc în Polonia, la Gdansk, însă UEFA a anunţat luna trecută că sunt în calcul mai multe opţiuni pentru finalizarea celor două competiţii din care au mai rămas de jucat mai multe meciuri. Având în vedere timpul scurt şi problemele legate de pandemia de coronavirus, UEFA ar putea decide ca toate partidele rămase din fiecare cupă să aibă loc într-o singură manşă.
În Liga Campionilor mai trebuie să se dispute manşele secunde din patru optimi de finală, respectiv Juventus Torino-Lyon, Manchester City-Real Madrid, FC Barcelona-Napoli şi Bayern Munchen-Chelsea Londra, în timp ce Atletico Madrid, Paris Saint-Germain, Atalanta şi RB Leipzig şi-au asigurat deja prezenţa în sferturi.
În Europa League, două jocuri din prima manşă a optimilor de finală mai sunt de disputat, plus toate partidele retur din această fază.
Ediţia 2019-2020 a Ligii Campionilor ar urma să se încheie cu un turneu găzduit de Lisabona, iar sezonul din Europa League, cu unul organizat în regiunea Koln, din Germania. Ambele turnee ar urma să aibă loc în luna august.
Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…
Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…
Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…
Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, susținând că nu este de acord…
Doi inculpați au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…