Categories: Sport

UEFA FUTSAL CUP. Din nou onorabil și dramatic, dar tot eșec

Campioana României la futsal, FC Deva, a condus cu 2-1 și în al doilea meci susținut, la Moscova, în turul principal al „UEFA Futsal Cup”, în fața campioanei Belgiei, Futsal Team Charleroi, dar a fost învinsă cu 3-2, pe final. În al doilea meci al disputat ieri, vineri, în Rusia, în grupa a III-a, Dina Moscova a dispus de Alumnus Zagreb 8-3. Formațiile din Rusia și Belgia și-au confirmat statul de favorite și ocupă primele două locuri, în vreme ce românii și croații se vor duela pentru locul trei.

Scenariu mai bun ca în duelul cu Dina

Ca și în meciul de debut contra rușilor de la Dina Moscova, FC Deva a început timid și în partida cu Futsal Team Charleroi. Cotați ca favoriți ai grupei, campionii Belgiei au profitat și au deschis scorul prin Lucio (min. 9:57), diferența minimă menținându-se și la pauză. Fără a mai avea ce pierde, cei de la FC Deva au ieșit mai hotărâți de la cabine și au avut un start fulminant de repriză secundă, reușind să întoarcă rezultatul. Cum era de așteptat, eroul echipei a fost internaționalul Florin Robert Matei care a reușit o dublă în minutele 21:23 și 28:30. Cu avantaj pe tabelă, FC Deva a demonstrat că știe futsal și că îl joacă la un excelent nivel, astfel că scorul de 2-1 s-a menținut până cu cinci minute înainte de final. Din păcate, în ultimele minute a ieșit la rampă măiestria brazilienilor de la campioana Belgiei, astfel că Zico (min. 35:22) și Liliu (min. 36:19) au înscris și au întors soarta partidei, scor 2-3. Golurile echivalente cu pierderea meciului au încins atmosfera, iar Obadă a primit cartonaș roșu direct și a fost eliminat în minutul 36:35. Atât el, cât și autorul celor două goluri devene care a acumulat două cartonașe galbene vor lipsi în meciul de duminică cu campioana Croației. „Este un deznodământ trist și un pic nemeritat, deoarece echipa a luptat cu inima”, a declarat un membru al delegației devene. (Ciprian Marinuț)

FC Deva – Futsal Team Charleroi 2-3 (0-1)

Au marcat: F. Matei 21:23, 28:30 /  Lúcio 9:57, Zico 35:22, Liliu 36:19

FC Deva: Iancu – F. Matei, M. Matei, Lupu, Moț – Cărărmălău, Muntean, Popescu, Drăgoiu, Macingo, Obadă, Muhtaseb.

Statistici: șuturi: 28-30; pe poartă 13-13, în bară 1-0, cornere 7-11, cartonașe galbene 2-0; cartonașe roșii 1-0.

Programul și rezultatele turneului de la Moscova

joi, 2 octombrie: Futsal Team Charleroi (Belgia) – Alumnus Zagreb (Croația) 4-2; Dina Moscova (Rusia) – FC Deva (România) 4-2; vineri, 3 octombrie: FC Deva – Futsal Team Charleroi 2-3; Dina Moscova – Alumnus Zagreb 8-3; duminică, 5 octombrie: ora 12.00: Alumnus Zagreb – FC Deva; ora 14.30: Futsal Team Charleroi – Dina Moscova.

Clasamentul: 1. Dina Moscova – 6 puncte (+7); 2. Futsal Team Charleroi – 6 puncte (+3); 3. FC Deva – 0 puncte (-3); 4. Alumnus Zagreb – 0 puncte (-7).

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

România nu poate renunța la producția de energie înainte de a avea alternative funcționale

Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin…

13 ore ago

Preşedintele Consiliului Județean cere o anchetă administrativă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. O bolnavă a fost purtată de la spitalul din Hunedoara la cel din Deva și înapoi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…

17 ore ago

Atenție la mesaje capcană!

Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…

17 ore ago

Șase noi ofițeri s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…

17 ore ago

BULINA ALBĂ

  Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…

17 ore ago

GURA LUMII

  În vremuri grele pen­tru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…

17 ore ago