FC Deva, campioana României la futsal, a ieşit cu fruntea sus după primele confruntări susţinute în „UEFA Futsal Cup”, competiţia de elită a cluburilor din Europa. „Vişiniii” s-au clasat pe locul trei în grupa a III-a a turului principal, disputată la Moscova, având o victorie şi două înfrângeri onorabile. FC Deva a dispus cu 4-2, ieri, de Alumnus Zagreb (campioana Croaţiei), după ce anterior, pierduse cu Dina Moscova (campioana Rusiei) şi FC Charleroi (campioana Belgiei).
Meci halucinant
FC Deva a confirmat în ultimul meci disputat la Moscova că prestaţia bună din partidele pierdute în faţa favoritelor grupelor (2-4 cu Dina Moscova şi 2-3 cu Charleroi) nu a fost întâmplătoare. Fără golgheterul Robert Matei, dar cu o tonă de ambiţie şi mult spirit de echipă, trupa deveană a reuşit un meci superb, răsplătit cu o victorie meritată în faţa croaţilor de la Alumnus Zagreb. Meciul a avut un scenariu nebun, colorat cu o eliminare, şi două răsturnări de scor. A fost 1-0 pentru deveni, apoi s-a făcut 2-1 pentru croaţi, pentru ca la final, scorul să devină 4-2 pentru FC Deva, după o triplă a lui Marius Matei, fratele liderului absent.
Cea mai mare ocazie a primei reprize, încheiate la egalitate scor 0-0, le-a aparţinut devenilor, în minutul şase, când Andrei Munteanu a ţintit bara. FC Deva a început cu tupeu repriza secundă, iar Peric (Alumnus) a fost eliminat în minutul 24.08. FC Deva a profitat de omul în plus şi a deschis scorul prin căpitanul Adrian Moţ (min. 25.40). După gol, s-a jucat din nou cinci contra cinci, iar croaţii au reuşit răsturnarea scorului. Jurlina (min. 28:47) a ţintit întâi bara, apoi a reuşit egalarea în minutul 29:53. FC Deva a acuzat şocul, iar Penava (min. 34:45) a marcat şi scorul a devenit 1-2. Finalul a fost însă incendiar, iar FC Deva a fost la putere, demonstrând o forţă incredibilă de a reveni şi a lupta până la capăt. Tonul redresării l-a dat Marius Matei, care a egalat, 2-2, în minutul 38:53. Acelaşi jucător a marcat peste nici 30 de secunde (minutul 39:14) golul de 3-2. În fine, în minutul 39:55, Marius Matei a reuşit tripla, după ce a transformat o lovitură de penalitate, acordată pentru şase faulturi acumulate de croaţi, iar scorul final a fost de 4-2 pentru deveni.
Rezultatele turneului de la Moscova
joi, 2 octombrie: Futsal Team Charleroi (Belgia) – Alumnus Zagreb (Croaţia) 4-2; Dina Moscova (Rusia) – FC Deva (România) 4-2; vineri, 3 octombrie: FC Deva – Futsal Team Charleroi 2-3; Dina Moscova – Alumnus Zagreb 8-3; duminică, 5 octombrie: ora 12.00: Alumnus Zagreb – FC Deva 2-4: Futsal Team Charleroi – Dina Moscova 1-5.
Clasamentul: 1. Dina Moscova – 9 puncte (+11); 2. Futsal Team Charleroi – 6 puncte (-1); 3. FC Deva – 3 puncte (-1); 4. Alumnus Zagreb – 0 puncte (-9).
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…