UDMR are un nou sediu, la Lupeni

Sorina Popa

Organizaţia UDMR din Lupeni are, începând de sâmbătă, un nou sediu, spaţiul respectiv urmând să fie folosit în beneficiul întregii comunităţi maghiare din această localitate.

O organizaţie dinamică

„Amenajarea acestui nou sediu reprezintă rezultatul unei munci duse pe parcursul mai multor ani. Inaugurarea acestuia este mai mult decât realizarea unui vis. Şi în acest fel, reamintim maghiarilor din Valea Jiului, precum tuturor maghiarilor din judeţul Hunedoara, că sunt membrii unei comunităţi active, aşa cum UDMR Hunedoara a fost întotdeauna o organizaţie dinamică”, a declarat parlamentarul european Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara.

El a afirmat că prin inaugurarea noului sediu se dovedeşte faptul că voinţa şi iniţiativa pot să atragă sprijin pentru realizarea viselor. „Aici, în Lupeni, sediul a fost cumpărat cu ajutorul Fundaţiei pentru Şcoală, a fost amenajat cu sprijinul Fundaţiei Progress şi cu cel al bisericilor, dar şi al familiilor maghiare, care au fost pline de entuziasm”, a adăugat europarlamentarul Iuliu Winkler.

Liderul UDMR Lupeni, Benedekfi Dávid, a declarat că sediul nu va fi doar al UDMR, ci va fi un punct de sprijin pentru toate organizaţiile non-guvernamentale, culturale şi de tineret ale comunităţii maghiare din Lupeni, generatoare de proiecte dedicate comunităţii maghiare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • UDMR sa ajute mineritul de la noi din Valea Jiului prin domnul prefect si domnul secretar de stat in Ministerul Economiei.

  • BOMBA. INCREDIBIL SI FOARTE POSIBIL. Daca UDMR are vicepremier cu 5% voturi in urmatorii 5 ani vom avea Presedinte si PREMIER chinez.la cate drepturi au minoritatile fata de majoritate. Limba nationala va fi chineza si mancarea traditionala vor ramane sarmalele cu orez care vor fi promovate la export in China, Asa se va face sigur redresarea economica a Romaniei si Romanii o vor duce prost dar mult mai bine ca si acum cand o duc BINE.

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago