Rotary Club Deva Castrum şi Clubul de Şah Deva, în colaborare cu Hotel President Deva, organizează mâine, 8 decembrie, la Restaurant President Deva, turneul de şah pentru elevi Cupa „Rotary Deva Castrum”.
Structura turneului Cupa „Rotary Deva Castrum” comunicată de către organizatori este următoarea: elevi legitimaţi (şah rapid, cinci runde sistem elveţian) – elevi clasele I – IV şi elevi clasele V – VIII. Elevi nelegitimaţi (cinci runde sistem elveţian) – elevi clasa 0 (inclusiv grădiniţă), elevi clasele I – IV şi elevi clasele V – VIII. Se va juca fără ceas, iar în caz că se va depăşi timpul estimat de joc se va introduce ceasul cu timpul de 5 minute/ jucător.
La fiecare grupă/ turneu trebuie să fie minimum şase sportivi înscrişi, în caz contrar grupele/ turneele se vor comasa. Taxa de participare este de 15 lei. Participanţii vor prezenta la înscriere carnetul de elev sau adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ la care studiază din care să rezulte clasa în care este înscris. Arbitrii turneului vor fi Iuliu Hegeduş, Cosmin Tătăruş şi Marius Lungu.
La fiecare secţiune, legitimaţi şi nelegitimaţi, se vor acorda ca premii pentru locul 1 un trofeu şi o medalie, de la clasa I până la clasa a VIII-a. Toţi copiii participanţi vor primi diplome şi medalii, plus premii surpriză.
Validarea înscrierilor şi şedinţa tehnică vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 10. Cele cinci runde sunt programate să înceapă la orele 10.40, 11.20, 12.00, 12.40 şi 13.20. Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 14.
Informaţii suplimentare se pot obţine la Clubul de Şah Deva, de la dl. Marius Lungu, tel. 0728.842.898 şi Rotary Club Deva Castrum, Bianca Oproescu, tel. 0723.079.172.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…