Categories: Actualitate

Turiști care au intrat cu săniile pe pârtiile de schi au fost amendați de jandarmi

Mai mulţi turişti care au intrat cu săniile pe pârtiile de schi amenajate în staţiunile Straja şi Parâng au fost amendaţi de jandarmii montani în zilele minivacanţei de Anul Nou, accesul în zonele omologate fiind permis doar pentru schiori, a informat joi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
„Jandarmii montani s-au aflat permanent în sprijinul turiştilor care au venit în staţiunile montane din judeţul Hunedoara, dar şi pe traseele adiacente acestora, pentru menţinerea unui climat de linişte. În perioada 29 decembrie-2 ianuarie, jandarmii montani au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.425 lei, celor care pătruns pe pârtiile de schi omologate folosindu-se de sănii sau alte dispozitive improvizate”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

Între turiştii sancţionaţi se numără şi trei tineri din Craiova care coborau cu săniile printre schiorii aflaţi pe pârtiile din staţiunea Parâng. Iniţial, tinerii au refuzat să iasă cu săniile de pe pârtie, iar unul dintre ei şi-a atribuit un nume fals. În urma verificărilor, cei trei au fost amendaţi de jandarmii montani cu câte o sută de lei, iar persoana care a refuzat să-şi spună numele real a primit, în plus, o amendă de 400 de lei.

Jandarmii hunedoreni au distribuit peste 1.000 de pliante la pensiunile turistice din Straja, în care sunt explicate principalele prevederi legale în ceea ce priveşte folosirea pârtiilor de schi. Astfel, persoanele care intră pe pârtiile de schi cu snowmobilul, ATV-ul sau alte autovehicule riscă să primească amendă între 1.000 şi 5.000 de lei, sancţiunile pentru folosirea săniilor sau altor obiecte în zonele omologate pentru schi fiind cuprinse între 25 şi 200 de lei. (AGERPRES)

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

11 ore ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

o zi ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago