Categories: ActualitateFlash

Turismul hunedorean, promovat cu afine şi virşli

Carmen Cosman

Compania Judeţeană de Turism vrea să promoveze turismul hunedorean cu virşli şi afine. Dacă virşlii sunt înregistraţi chiar şi la OSIM de către o societate hunedoreană, dulceaţa de afine nu este încă marcă înregistrată, aşa că poate fi produsă de oricine.

Bani de la Consiliul Judeţean

Nu mai puţin de 37.419 lei va cheltui Compania Judeţeană de Turism Hunedoara pentru Festivalul Virşlilor, manifestare care va avea loc în luna august, în Ţara Zarandului. Banii vin de la Consiliul Judeţean Hunedoara, acţiunea fiind cuprinsă în programul de promovare a turismului. Reprezentanţii Companiei de Turism spun că „Festivalul Virşlilor urmăreşte stabilirea brandului judeţului Hunedoara şi promovarea tradiiţilor culturale şi meşteşugăreşti ale judeţului. Presupune, de asemenea, organizarea unor activităţi culturale şi distractive, constituindu-se şi într-un mod de sprijinire a dezvoltării turismului rural, prin promovarea valorilor tradiţionale ale zonelor rurale (gastronomie, meşteşuguri, tradiţii locale)”.
Noutatea, spune Marin Avrămică, directorul CJT Hunedoara, este că această ediţie, cea de-a doua, nu va mai avea loc în Ţara Haţegului, ci în Ţara Zarandului, în perioada 12 – 14 august. La Festivalul Virşlilor vor fi invitaţi toţi producătorii de virşli din judeţ şi se vor promova şi alte produse tradiţionale hunedorene, spaţiul de prezentare a produselor fiind pus la dispoziţie gratuit.

Se premiază cea mai gustoasă dulceaţă

Compania Judeţeană de Turism Hunedoara a mai „mirosit” o modalitate de promovare a judeţului şi s-a „lipit” de Asociaţia Pro Straja, împreună cu care, în acest an, va organiza, tot în august, Festivalul Afinelor. „Aceasta este o acţiune proprie a Companiei de Turism şi nu avem alocat nici un leu”, a precizat Avrămică. La Festivalul ce va fi organizat în Straja vor fi antrenaţi atât culegătorii de afine, cât şi cei care prepară dulceaţa, fiind premiată cea mai gustoasă dulceaţă de afine, dar şi cel mai bun culegător. Directorul general al CJT Hunedoara spune că acţiunea are menirea de a promova şi calităţile afinelor. Pentru implicarea unui număr cât mai mare de turişti, în serile Festivalului se vor organiza spectacole artistice şi focuri de tabără.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

o zi ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago