Echipaje ale Politiei si Jandarmeriei verifica documentele soferilor, vineri 26 martie 2021, in Timisoara. Orasul Timisoara a inregistrat una dintre cele mai mari rate al numarului de infectii cu virusul COVID-19, fapt ce a obligat autoritatile locale sa instituie o serie de restrictii pentru circulatia persoanelor si activitatile economice. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO
Maximilian Gânju
La volanul unui bolid de teren, tânărul a tăiat calea unui echipaj de poliție rutieră aflat în misiune, pentru a-și impresiona iubita care-l însoțea în dreapta. Reacția polițiștilor nu s-a lăsat așteptată iar curajosul s-a ales cu dosar penal.
A recunoscut tot
Tânărul de 27 de ani, din Petroșani, s-a dus la o petrecere dată de iubita lui, ca mai apoi să o scoată la plimbare. Faptul că nu avea permis și risca pușcăria n-a contat. A urcat la volanul unui autoturism de teren și, după o plimbare pe șoseaua de centură a municipiului, la întoarcere, în apropierea unei benzinării a tăiat calea unui echipaj de poliție aflat în patrulare. Agenții de poliție s-au luat după el, l-au oprit și, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției municipiului Petroșani în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost trimis în judecată și și-a recunoscut fapta, iar Judecătoria Petroșani l-a condamnat la închisoare cu suspendare. ”Instanța reține că inculpatul este o persoană tânără (27 ani), este încadrat în muncă (miner la E.M. Livezeni), a recunoscut săvârșirea faptei încă din cursul urmăririi penale și nu are antecedente penale. Prin urmare, având în vedere gradul redus de pericol social al infracțiunii, poziția procesuală adoptată, circumstanțele reale și personale reținute, instanța se va orienta către minimul special prevăzut de norma de incriminare și va stabili pedeapsa de 9 luni închisoare”, se arată în minuta judecătoriei.
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un personaj din zonă s-a împrietenit cu alt personaj,…
Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…
D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…
Magdalena Șerban Edilul-șef din Luncoiu de Jos e hotărât să pună bazele unei comunități care…
Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…