Un tânăr de 30 de ani, din Petroșani, își va petrece aproape doi ani după gratii după ce a recidivat. Avea o condamnare cu suspendare, dar n-a stat cuminte și magistrații n-au mai fost îngăduitori. Acesta a fost inculpat și condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Au schimbat locurile din mașină
Un rol important în determinarea instanței de judecată de a-l condamna a avut și încercarea tânărului de a scăpa de răspunderea penală. Potrivit anchetei, tânărul și-a luat doi amici pentru a se plimba cu autoturismul pe care-l cumpărase, dar nu avea permis de conducere. A alimentat într-o benzinărie de la ieșire din Petroșani și a condus până în centrul municipiului, dar a dat peste un echipaj de poliție rutieră aflat în patrulare. „Ajuns în cartierul Dimitrov, inculpatul a observat un echipaj de poliție și, dat fiind că nu deținea permis de conducere, a oprit autoturismul și s-a mutat pe locul din stânga spate, astfel că la volan a trecut numitul D.S., persoană care are permis de conducere”, au reținut magistrații. Tânărul cu permis era îmbrăcat sport cu articole deschise la culoare, astfel că polițiștilor le-a fost simplu să vadă când a trecut de pe locul pasagerului, pentru a-și salva amicul. În plus, anchetatorii au luat și imaginile camerelor de supraveghere din benzinărie și se vedea clar cine a urcat la volan. Tânărul fusese condamnat de Judecătoria Petroșani la pedeapsa de 1 an 1 lună și 20 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului sau ștergerea urmelor acestuia, pedeapsa în privința căreia instanța a dispus suspendare executării sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani. Acum a primit 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, astfel că pedeapsa totală rezultată a fost de 1 an 9 luni și 20 zile închisoare, pedeapsă pe care o va executa într-un penitenciar dacă va rămâne definitivă. (M.Gânju)
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…