Categories: Actualitate

Tunurile de zăpadă artificială, pornite în Straja. Sezonul de schi începe pe 30 noiembrie

Administratorii pârtiilor din Staţiunea Straja şi-au propus să deschidă sezonul de schi din această iarnă pe 30 noiembrie, motiv pentru care au pornit deja tunurile de zăpadă artificială.

Cea mai căutată
„De câteva zile, 45 de tunuri de zăpadă artificială funcţionează continuu. Ne-am propus să deschidem sezonul de schi pe 30 noiembrie şi să avem un strat de zăpadă bătută cu ratracul în grosime de 30 de centimetri”, a declarat cabanierul Emil Părău, unul dintre administratorii pârtiilor din Straja.
În aceste condiţii, pe 30 noiembrie se vor deschide pârtiile Constantinescu, Mutu, Platoul Soarelui şi Alfa – cea mai căutată de schiori. Toate aceste pârtii vor avea program de funcţionare şi în nocturnă, astfel că în primele zile vor fi deschise între orele 9,00 – 21,00.
Tot pe 30 noiembrie va porni şi telegon­dola din Lupeni spre Straja, iar parcarea de câteva sute de locuri de la staţia de plecare va fi disponibilă pentru turişti.
În staţiunea Straja încă mai pot fi găsite locuri de cazare pentru următoarele zile şi săptămâni, însă cabanierii se aşteaptă ca acestea să se ocupe destul de repede, pe măsură ce pârtiile de schi vor fi deschise şi turiştii vor avea zile libere. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

21 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago