Categories: Sport

Trupa Mistik Deva, pe podium la Bucureşti

Recent s-a desfăşurat o nouă ediţie a fes­ti­valului de dans “Bucharest Dance Festival”, la care au participat şi componenţii trupei Mistik de la Clubul elevilor din Deva.
Pregătiţi de Sorina Cobori, tinerii deveni au reuşit să urce pe podiumul de premiere la sec­­ţiunea dans contemporan “flash mo­dern”- grup amatori, unde au cucerit un meritat loc doi, deşi părerea specialiştilor este că trupa din Deva merita primul loc. Locul întâi le-ar fi asi­gurat celor de la MISTIK şi o participare la un festival internaţional organizat în străi­nă­tate.
Au alcătuit Trupa Mistik Deva următorii elevi: Alexia Chifor, Daria Ciobanu, Carina Cosma, Adriana Culcer, Karla Dimofte, Vanessa Kas­ler, Leeloo Mita, Danusia Muntean, Andreea Olteanu, Valentina Tremtici şi Cosmin Vesa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

12 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

12 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

13 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago