Categories: Actualitate

Trupa 3Style Crew merge înainte

Carmen Cosman

Patru orfani din Valea Jiului au impresionat juriul de la „Românii au talent”, care, cu trei de DA, i-a trimis în etapa următoare. Reuniţi sub numele de 3Style Crew (foto), cei patru băieţi au început să danseze împreună în urmă cu aproape şapte ani, când au fost descoperiţi la casa de copii de către  profesorul de muzică Fane Abrădoai, care i-a îndrumat de-a lungul timpului.
 

Trei fraţi şi un prieten
„I-am descoperit la casa de copii acum şase sau şapte ani, când am organizat un spectacol cu Primăria municipiului Vulcan. Eu nu am avut încredere în ei la început, când au spus că ştiu să danseze, după care am observat că au potenţial, că sunt buni. După o lună, au urcat pe scena Nedeii Vulcănene şi de atunci, au evoluat foarte mult. Au încercat variante peste variante, cu fete, dar într-un final, au rămas cei trei fraţi Tănase şi cu un prieten de-al lor din Lupeni, orfan ca şi ei. Pentru participarea la „Românii au talent” primăria le-a oferit 25 de milioane, i-a mai ajutat şi Emil Bercea şi au putut participa”, a declarat Fane Abrădoai.

„Sunt capabili să-şi conducă viaţa”
Unul dintre fraţii Tănase, Ionuţ,  este student, iar Bogdan este încă elev şi se află sub protecţia statului. Cristian, cel mai mare dintre ei, a părăsit şcoala şi lucrează ca zilier, pe unde apucă, să-şi ajute şi frăţiorii mai mici. „Primarul i-a dat o cameră într-un centru social, lucrează pe unde poate şi îl mai ajut şi eu din pensie cum pot. Dar sunt sigur că vor veni şi vremuri mai bune pentru ei, deoarece acum sunt maturi şi capabili să-şi conducă viaţa”, a mai povestit Fane Abrădoai.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

4 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

4 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

4 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

4 ore ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

4 ore ago