Categories: Sport

Triumfătoare la categoria „regină”

Ciprian Marinuţ

Gimnastele de la CNS CSS „Cetate” Deva au strălucit, cucerind 12 medalii din 18 posibile, la Campionatele Naţionale Şcolare, exact la categoria junioarelor II, nivel IV, cea mai valoroasă din concurs. „Steluţele” de la „Cetate” s-au impus la echipe, sărituri şi paralele şi au obţinut medaliile de argint şi bronz la individual compus, sol şi bârnă. Cele mai medaliate devene la competiţia desfăşurată la finalul săptămânii la Buzău au fost Olivia Cîmpean (foto), componentă a Lotului Naţional de Junioare, şi Alisia Botnaru, ambele având câte şase medalii cucerite.
Blazon respectat
CNS CSS „Cetate” Deva şi-a respectat blazonul de cel mai valoros „laborator” al gimnasticii feminine româneşti şi la primul concurs intern din 2014. Sportivele clubului devean au fost „vedete” la Campionatele Naţionale Şcolare la categoria junioarelor II, nivel IV (12-13 ani), cea mai valoroasă din concurs, cucerind 12 medalii din 18 posibile: trei de aur, şase de argint şi trei de bronz. Cea mai valoroasă medalie a fost obţinută la echipe, unde formaţia CNS „Cetate” Deva, alcătuită din Olivia Cîmpean, Alisia Botnaru, Denisa Florea, şi Nica Ivănuş, a devenit campioană naţională, cu 161 de puncte. Pe locurile următoare s-au situat, la mare distanţă, de CSS 2 Bucureşti (141 puncte) şi CSS Focşani (104 puncte). La individual compus, campioană a devenit Alexandra Mihai de la CSS 2 Bucureşti, cu 55.150, iar devencele au ocupat locurile doi, trei, patru cinci şi şase, cu următoarele punctaje: Olivia Cîmpean (55.000 puncte), Alisia Botnaru (54.800), Denisa Florea (50.350), Nica Ivănuş (48.550) şi Andreea Ilaş (47.550).
Au făcut legea pe aparate
În finalele pe aparate, gimnastele de la CNS „Cetate” au obţinut nouă din cele 12 medalii puse în joc, întrucât au ocupat întreg podiumul la paralele, s-au clasat pe locurile unu şi doi la sărituri, şi pe poziţiile doi şi trei la sol şi bârnă. Olivia Cîmpean şi Alisia Botnaru au fost pe podium în toate cele patru finale, ambele având astfel în palmares câte şase medalii, cu cele de la echipe şi individual compus. Astfel, la paralele campioană a fost Olivia Cîmpean (12.950),  iar medaliile de argint au revenit la egalitate de puncte sportivelor Alisia Botnaru şi Denisa Florea, ambele cu 12.350. La sărituri, medalia de aur i-a revenit Alisiei Botnaru (13.750), iar argintul l-a cucerit Olivia Cîmpean (13.725). La sol, Olivia Cîmpean şi Alisia Botnaru au fost la egalitate, cucerind medalii de argint cu 14.500. În fine, la bârnă, Alisia Botnaru a obţinut argintul cu 14.150, iar Olivia Cîmpean a cucerit bronzul cu 13.750. Olivia Cîmpean face parte din Lotul Naţional de Junioare de la Deva, fiind antrenată de Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu, iar Alisia Botnaru, Denisa Florea şi Mica Ivănuş sunt pregătite la club de Gina Gogean şi Cristinel Micu. „A fost un concurs foarte important pentru noi ca şi club sportiv şcolar, deoarece punctele cucerite aici au greutate în evaluarea clubului. Ne bucurăm că fetele de la Deva au fost din nou în prim-plan şi au avut exerciţii valoroase. Unele dintre sportivele noastre au concurat de la egal la egal şi au avut exerciţii cu acelaşi grad de dificultate ca şi cele de la Lotul Naţional de Junioare”, a spus antrenoarea Gina Gogean, de la CNS „Cetate” Deva. Concursul s-a desfăşurat la finalul săptămânii, la Buzău, şi a aliniat la start gimnaste de la 15 cluburi: CSS Bârlad, CSS Constanţa, CSS Cluj Napoca, CSS Dinamo Bucureşti, CNS CSS „Cetate” Deva, CSS  Focşani, CSS Galaţi, CSS Oneşti, CSS Sibiu, CSS 2 Bucureşti, CSS Timişoara, Farul Constanţa, CSS 3 Steaua Bucureşti, CSM Arad, CSS Buzău.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

10 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

10 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

10 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

10 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

10 ore ago