Tristeţe nemţească

Volodia Macovei

Dacă există un personaj de care îmi pare rău, în tragi-comedia USL ce se desăvârşeşte zilele acestea, el este Klaus Iohannis. Pe acest mai degrabă bun administrator, bun gospodar, decât bun politician, l-am admirat fără rezerve, pentru multe lucruri deosebite pe care le-a făcut, pentru un Sibiu ce pare desprins de România, pentru respectul pe care l-a primit mereu din partea cetăţenilor din urbea pe care a păstorit-o, dar şi pentru o serie de declaraţii oneste, pe care le-a făcut după ce s-a decis să încerce înotul în mocirla politicii româneşti de partid şi de stat.

Acum, văzându-l cum se chinuie să mascheze greaţa ce îl încearcă, în relaţie cu evenimentele din ultima vreme, văzându-l cum învârte abil discursul, pentru a nu supăra şeful de partid, dar nici o opinie publică privindu-l intens, încerc un profund sentiment de compasiune. N-am reuşit să fiu suficient de supărat pe opţiunea sa de a se îngloda în politicul mizer din fruntea României, încât să-l trec pe lista neagră. Dar admiraţia mea pentru el se estompează pe zi ce trece.
O declaraţie făcută ieri după-amiază m-a umplut de amărăciune, punându-mă în situaţia de a realiza cât de departe a intrat în mlaştină. Întrebat dacă PNL îşi mai doreşte să rămână în USL, neamţul Iohannis a răspuns: „În acest moment, au eşuat negocierile. Treaba cu dorinţa e legată de putinţă. Dacă nu suntem doriţi, ce ne ajută că ne dorim noi? E clar că nu s-a dorit să intrăm în această formulă cu guvernul. Ce putem spune, mai mult, aici?”. Aşadar, în timp ce Crin Antonescu se plimbă prin Austria, Iohannis este pus în postura să răspundă pentru o situaţie în care responsabilitatea sa nu există decât, poate, la nivel de principiu. Iohannis a redus situaţia tristă a PNL, dar şi a sa, de-acum, la o formulă de copil necăjit. De ce a renunţat la tot ce-i lumina drumul onest, pentru ceva murdar şi defect din construcţie, nu pot înţelege. Dar, fiecare cu ale lui. Încă un personaj trist, într-o ţară disperat de tristă.