Categories: Actualitate

Tricolorul a fost, din nou, arborat de jandarmii montani pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine

     În preajma Zilei Naţionale a României, pentru al treilea an consecutiv, jandarmii montani din cadrul Postului Parâng au arborat drapelul naţional pe una dintre cele mai înalte culmi montane din țară, vârful Parângul Mare (2519 m). În demersul lor, li s-au alăturat şi un membru al Asociației San Montan.

Deşi, jandarmii montani ne-au obişnuit să înfrunte muntele şi vremea rea pentru a salva vieţile celor aflaţi în dificultate, cu ocazia Zilei Naţionale, ei au fost din nou pe munte, pentru un scop la fel de nobil. De această dată, au urcat pe vârful Parângul Mare pentru ca, de Ziua Naţională, drapelul tricolor să fluture la înălţime.

Traseul străbătut de doi jandarmi montani și un voluntar (membru al Asociației San Montan) s-a desfăşurat pe o vreme deloc prietenoasă, cu vânt puternic, un strat consisntent de zăpadă viscolită şi temperatură cu mult sub 0° C. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere. În data de 30 noiembrie, în jurul orei 07.30, cei trei români au pornit din staţiunea Parâng către vârful Parângul Mare, purtând cu ei drapelul naţional. După șapte ore, au atins cota 2.519 şi au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan. Traseul de întoarcere, deși a durat mai puțin, a fost la fel de dificil.

Astfel, în data de 1 Decembrie, Drapelul Naţional al României, ridicat de doi jandarmii montani și un voluntar din Parâng, va flutura la cea mai mare înălţime de pe teritoriul ţării.

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

3 ore ago

Încă un medic nou la Spitalul din Brad

Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diag­nos­tic preliminar și…

3 ore ago