Într-o singură noapte, cei trei spărgători au intrat în 5 garaje și au furat bunuri de mii de lei.
Polițiștii au descoperit în urma cercetărilor că au vizat și alte construcții asemănătoare, dar nu au reușit să le spargă ori n-au avut ce fura din interior. Spărgătorii au plecat imediat cu bunurile furate către Hațeg, unde aveau un posibil cumpărător, dar nu s-au înțeles la bani. La întoarcerea spre Petroșani au fost opriți de polițiști. ”Pe drum spre Petroșani, aceştia au fost opriţi de organele de poliţie de pe raza comunei Baru Mare unde, în urma unui control, suspecţii nu au putut prezenta acte de provenienţă asupra bunurilor pe care le transportau, fapt pentru care acestea au fost ridicate în vederea confiscării. Bunurile ridicate au fost recunoscute şi predate persoanelor vătămate”, se mai arată în dosar. Cei trei spărgători au fost acuzați de furt calificat și trimiși în judecată. (M. Gânju).
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scandalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…
Suntem mândri să anunțăm rezultatele spectaculoase obținute de elevii noștri la Etapa Județeană a Olimpiadelor…