Categories: Comunitate

Trei sute de reenactori prezenţi la Festivalul „DacFest” – Sub semnul lupului

Trei sute de reenactori din şapte oraşe ale ţării şi din patru ţări eur­o­pene vor lua parte la ediţia din acest an a festivalului de reconstituire is­to­rică „DacFest”- Sub semnul lupului, care va avea loc în perioada 15-17 iulie în oraşul Simeria, pe platoul de la Măgura Uroiului.

Trei zile de festival
Festivalul a ajuns la ediţia a XII-a şi va reuni trupe de daci, romani şi sarmaţi venite de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Piteşti, Zalău, dar şi din Italia, Bulgaria, Anglia şi Polonia.
Programul celor trei zile de festival cuprinde demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive.
„Cele două locuri de desfăşurare, centrul oraşului Simeria, unde este pro­gramată festivitatea de deschi­de­re cu deja tradiţionala paradă a cos­tumelor antice la lumina torţelor, şi Măgura Uroiului, unde vor fi amplasate taberele şi atelierele antice, punct destinat demonstraţiilor şi ritualurilor, sunt deja binecunoscute publicului interesat de acest gen de eveniment”, a declarat preşedintele Con­si­liului Jude­ţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
La rândul său, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a remarcat faptul că festivalul con­tri­buie la definirea unui nou concept cultural al zonei – ca fiind judeţul celor două capitale din perioada dacilor şi romanilor.
„Pentru mine, festivalul are o sem­nificaţie aparte – este poate festivalul care ne ajută să ne definim judeţul Hunedoara ca judeţul celor două ca­pitale: Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa. După părerea mea, este cel mai potrivit loc pentru a organiza un festival al dacilor, ro­manilor şi neamurilor înconjurătoare sau înrudite”, a arătat Avram.
Ceremonia de deschidere a fes­ti­valului va avea loc vineri seara, de la ora 21,30, în oraşul Simeria, cu o pa­radă cu torţe a participanţilor. Mani­fes­tarea va continua apoi pe platoul de la Măgura Uroiului, unde au fost pre­gătite deja diverse tabere unde se vor desfăşura diverse ateliere meşteşu­gă­reşti, de­monstraţii militare, lupte de gla­diatori sau concursuri de gas­tro­nomie.
Prima bătălie din festival este pro­gramată pentru sâmbătă seara, la ora 19,30, când trupele prezente se vor confrunta în ceea ce organizatorii au denumit „Asediul cetăţii Ardeu”.
Bătălia finală va avea loc duminică, la ora 15,00, fiind intitulată „Revolta: Foc pe Valea Mureşului”.
Evenimentul este organizat de CJ Hunedoara, Direcţia Generală de Ad­mi­nistrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Primăria Simeria, Asociaţia Terra Dacica Aeterna, Cen­trul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

17 minute ago

Atenție la riscurile generate de formarea țurțurilor de gheață pe clădiri

Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…

48 de minute ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 10 ianuarie

ora 11.00   Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea  efectelor…

49 de minute ago

PETROŞANI. În teren, încă e la primele ore

Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…

3 ore ago

Bărbați reținuți de polițiștii din municipiul Vulcan, bănuiți de furturi din locuințe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…

3 ore ago

!! ANUNȚ DE INTERES PUBLIC !!

⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…

4 ore ago