Conform unui comunicat transmis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara are încă trei unităţi în subordine.
Prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2211/2013 a fost aprobată competenţa teritorială de administrare a contribuabililor, fiind arondate unităţile teritoriale la unităţile fiscale din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice. În acest sens, Primăria oraşului Simeria şi primăriile comunelor Băcia şi Rapoltu Mare au solicitat ANAF-ului, arondarea la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a unităţilor din Simeria, Băcia şi Rapoltu Mare, prin preluare de la Serviciul fiscal municipal Orăştie. Administraţia judeţeană, la rândul ei, prin adresa nr. 2210/2015, a precizat faptul că propunerea de rearondare fiscală este oportună şi necesară şi că, din punct de vedere al activităţii de trezorerie şi contabilitate publică Hunedoara, nu există obiecţii cu privire la rearondarea celor trei unităţi teritoriale la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ din cadrul acesteia.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…
View Comments
VREI SA CASTIGI BANI DE PE NET SI NU STII CUM ? IATA O METODA NOUA SI DE VIITOR ! DOMENIUL DE ACTIVITATE ESTE IN PUBLICITATE CARTI , fiind vizata in viitor piata americana. Cautam persoane SERIOASE , dornice de a munci din confortul casei cand si cum doresc . Va trimitem CURS COMPLET si CONTRACT LEGAL . Castigul minim este de 300 euro lunar , pentru o munca de 2-3 ore zilnice de munca . Suntem la inceput de drum , asa ca aveti numai de castigat . Pentru informatii va rog trimiteti textul FRANCIZA la adresa de e-mail
gingishan67@yahoo.com