Transportul local în Hunedoara sub controlul strict al municipalitãţii

  Volodia Macovei

În ultima şedinţă a Consiliului Local (CL) Hunedoara a fost aprobată o hotărâre prin care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sid HD este mandatată să atribuie direct şi să încheie contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate de pe raza administrativ-teritorială a municipiului.

De fapt, pentru că municipalitatea nu poate face direct atribuirea către noul operator de transport local, Eco Sid SRL, era nevoie de o asociaţie care să facă acest lucru. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sid HD a fost constituită la sfârşitul lunii iunie 2013 şi are, ca membri asociaţi, municipiul Hunedoara şi comuna Peştişu Mic.
Conform deciziei CL Hunedoara, reprezentanţii municipiului Hunedoara în Adunarea Generală a asociaţiei de care vorbim, Radu Popoviciu şi Luminiţa Combei, sunt împuterniciţi să voteze atribuirea directă a serviciului de transport local către Eco Sid SRL, primul dintre ei, care este şi preşedinte al asociaţiei, fiind cel care va semna contractul de delegare a gestiunii acestui serviciu. Documentul va fi semnat şi de Nicolae Balosin, directorul general al societăţii ce se va ocupa de transport.
Ideea principală care a dus la această formulă juridică este aceea de a se evita problemele pe care le-a avut municipalitatea din Hunedoara cu vechiul operator de transport care concesionase aceste servicii, probleme legate de nerespectarea orarului, starea tehnică deplorabilă a autovehiculelor şi situaţia financiară precară a operatorului de transport.
Cu alte cuvinte, de această dată, întreg transportul local în Hunedoara va putea fi direct controlat de către municipalitate. Edilii Hunedoarei mai spun că această nouă formulă are şi avantajul că aduce economii importante şi tarife mai atractive.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

13 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

13 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

13 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

13 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

13 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

13 ore ago